„În discuția mea cu premierul Conte, i-am cerut să acorde atenție confidenţialităţii cetățenilor săi”, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo în timpul conferinței de presă comune de la sediul Ministerului de Externe, după întâlnirea cu ministrul italian de externe, transmite repubblica.it

„Partidul comunist chinez încearcă să-și exploateze prezența în Italia pentru propriile scopuri strategice, nu se află aici pentru a încheia parteneriate sincere”, a adăugat șeful diplomației americane.

Di Maio a încercat să-l liniștească imediat pe Pompeo

Di Maio a încercat să-l liniștească imediat pe Pompeo cu privire la intențiile italiene. „Suntem conștienți de îngrijorarea Statelor Unite”, a răspuns ministrul italian de externe, însă „prioritatea noastră este securitatea națională. Italia este pe deplin conștientă de faptul că trebuie să asigurare siguranţa rețelelor 5G”. De asemenea, Di Maio a asigurat că Italia a adoptat deja o legislație „care potenţează capacitatea de monitorizare” a guvernului în domeniul telecomunicațiilor. Pentru a disipa orice urmă de îndoială, ministrul de externe a reamintit apoi că Italia „este puternic ancorată de SUA și UE, de care ne unesc valorile și interesele comune ale țărilor NATO”. Ministrul de externe a adăugat că pentru „Italia există aliați, interlocutori și parteneri economici. O țară ca a noastră este deschisă oportunităților de investiții, dar niciodată în afara granițelor Alianței Atlanticului”.

Pompeo și Di Maio au discutat şi despre problema libiană. „Suntem optimiști, deoarece situația de pe teren s-a îmbunătățit în ultima săptămână”, a declarat secretarul de stat al SUA. „Acum, toate părţile vorbesc una cu alta și susținem” inițiativa cancelarului Merkel pentru discuțiile 5 + 5.

Potrivit lui Pompeo, „SUA au făcut un efort diplomatic uriaș pentru a încerca să rezolve situația. Este în interesul regiunii și al poporului libian să se ajungă la o încetare a focului” astfel încât să fie reluată producția de țiței pentru a împărți profiturile „într-o manieră adecvată”.

„Mizăm foarte mult pe influența pe care SUA o vor putea exercita asupra interlocutorilor libieni și asupra actorilor internaționali pentru a evita orice tip de sabotare” a procesului de stabilizare din Libia, a răspuns Di Maio.