Mesaj îngrijorător al unui mare oficial european. Băncile nu au mai făcut asta de la criza din 2008-2010

Mesaj îngrijorător al unui mare oficial european. Băncile nu au mai făcut asta de la criza din 2008-2010
Publicat de Șerban Bușcu la 7 ianuarie 2019, 22:01

Banca Centrală Europeană, transmite, prin oficiali ai săi, un mesaj că ne așteaptă vremuri grele. Pentru prima dată după perioada de criză dintre 2008 și 2010, 2011, BCE spune că ar fi bine ca autoritățile de supraveghere ar trebui să oblige băncile comerciale să pună bani deoparte pentru “zile negre”.

Astfel de declarații mai degrabă pesimiste nu au mai venit dinspre BCE de foarte multă vreme.

„După părerea mea, actualele condiţii economice şi financiare impun mai multe acţiuni din partea autorităţilor macroprudenţiale pentru a creşte rezistenţa sectorului bancar şi a asigura că sistemul dispune de rezerve care să poată fi mobilizate în perioade de tensiuni”, a declarat Luis de Guindos, preșdintele BCE, la un eveniment organizat la Riga, scrie Agerpres.

Oficialul BCE a subliniat faptul că criza a scos în evidenţă cât de important este pentru bănci să îşi constituie rezerve de capital în perioade favorabile. „Într-un număr în creştere de ţări, autorităţile se gândesc să activeze rezervele de fonduri contraciclice, ca o măsură de protecţie împotriva şocurilor economice şi financiare, contribuind la reducerea riscurilor”, a spus Luis de Guindos. 

În România, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus recent că România deţine un fond tampon în trezorerie undeva la 40 de miliarde de lei, care asigură o finanţare de circa 5-6 luni fără să intre în piaţă. Întrebat dacă se aşteaptă la o eventuală criză economică în 2019, Teodorovici a precizat că se iau toate măsurile, astfel încât efectele pentru România să fie cât mai mici.

 

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.