'Ultima ofertă a Comisiei pe care o cunosc este cea de vinerea trecută', a declarat dna Merkel, reamintind că actualul program de ajutor pentru Grecia, prelungit deja o dată, expiră marţi 'exact' la miezul nopţii.

Potrivit unor surse europene şi greceşti, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut marţi Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena şi creditorii internaţionali înaintea expirării, la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-şi trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgenţă a Eurogrupului (miniştrii de finanţe din zona euro).

'În această seară, exact la miezul nopţii după ora Europei Centrale, programul expiră. Nu am cunoştinţă de vreun indiciu real despre altceva', a afirmat Angela Merkel, în conferinţa de presă susţinută împreună cu prim-ministrul din Kosovo, Isa Mustafa.

'Mai departe, este clar că nu vom tăia căile de comunicare după miezul nopţii. Aceasta înseamnă că uşa rămâne deschisă pentru discuţii, dar nu pot spune mai mult de atât', a subliniat Angela Merkel.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: