Măsuri fără precedent în Spania. Ce nu mai au voie să facă cetățenii acestei țări
Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii pe întreg globul de mai mult de șapte luni de zile, iar Spania, una dintre cele mai afectate țări din Europa, ia o măsură fără precedent după o creștere alarmantă a numărului de noi cazuri.
Potrivit ultimelor informații, autorităţile de la Madrid au anunţat restricţii mult mai dure pentru baruri şi restaurante. Astfel, mesele vor fi separate la minim 1,5 metri, iar nunţile nu mai pot fi celebrate cu dans şi serviciu de bar.
Marius Matei, un afacerist care conduce singurul restaurant românesc din Madrid susține că situația este extrem de difcilă. În timp ce alte restaurante stau închise, Marius este dispus să ţină afacerea deschisă în continuare şi să servească mâncarea românească apreciată de clienţi.
„Este greu pentru toată lumea, greu în orice aspect, dar muncind şi luptând vom supravieţui. Facem tot ce e tipic românesc. Sarmale, mici, mămăliguţă. Absolut orice”, spune Marius Matei, patronul restaurantului „La Bunica”.
Dezastru în Spania
Spania trece prin al doilea val al pandemiei cu toate că a aplicat cele mai drastice măsuri din Europa. Ultimul bilanţ zilnic semnalează 4500 de cazuri de Covid-19 şi 184 de morţi în ultimele 7 zile, iar regiunea Madrid are cele mai active focare din ultimele zile.
În spitalele madrilene sunt îngrijiţi 400 de oameni afectaţi de coronavirus, dintre care 225 sunt în stare critică. Guvernul regional construieşte contracronometru un spital pentru Covid19 cu 1000 de paturi, care ar trebui să fie gata în luna noiembrie.
”Evoluţia epidemiei la Madrid ne îngrijorează”, a recunoscut luni premierul spaniol Pedro Sanchez, care urmăreşte cu îngrijorare regiunea cu peste 6,5 milioane de locuitori ce reprezintă, de la începutul epidemiei, aproape un sfert din cele peste 29.000 de morţi din cauza covid-19 în ţară.
În ultimele şapte zile, Madridul a înregistrat 73 din cei 191 de morţi şi 30% din cazurile depistate.
Situaţia este ”foarte, foarte îngrijorătoare”, recunoaşte medicul Silvia Duran, o purtătoare de cuvânt a Asociaţiei Medicilor Amyts, care evocă ”o rapiditate a progresiei” curbei contagiunii, ”similară celei de la începutul pandemiei”.
”Centrele de sănătate (în care muncesc medici curanţi plătiţi de regiune) reuşesc să oprească al doilea val”, însă ”spitalele se pregătesc, iar 16% dintre paturile lor sunt deja ocupate de pacienţi cu covid-19”, faţă de 6% în restul ţării, continuă ea.
”Ne aflăm pe marginea prăbuşirii”, confirmă José Molero de la Sindicatul CSIT. ”Viitoarea etapă va avea loc atunci când populaţia se va duce direct la spital, pentru că nu mai poate fi primită de medici” curanţi.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




