Măsuri drastice la Ministerul Transporturilor. Ce vrea să facă Sorin Grindeanu

Măsuri drastice la Ministerul Transporturilor. Ce vrea să facă Sorin Grindeanu

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Publicat de Leonard Bădilă la 30 octombrie 2023, 12:12

Măsuri drastice la Ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu a anunțat recent o reorganizare în Ministerul Transportului. Potrivit ministrului, este vorba despre un plan de reducere a numărului instituțiilor din subordine.

Sorin Grindeanu a fost prezent luni, într-o conferință de presă, la Curtea de Argeş. În cadrul evenimentului, acesta a anunțat că se lucrează la un plan de reducere a numărului instituţiilor din subordine.

Măsuri drastice la Ministerul Transporturilor

Ministrul a explicat că în momentul de față sunt 53 de instituţii aflate în coordonarea instituției pe care o conduce.

„În acest moment e în lucru o reorganizare, sunt 53 de instituţii (…) aflate în coordonarea Ministerului Transportului. Eu am format o echipă (…), astfel încât să reducem din acest număr de instituţii (…) şi vom fi capabili, în perioada imediat următoare, să prezentăm prim-ministrului această reducere pe care o facem”, a declarat Grindeanu.

Măsuri drastice la Ministerul Transporturilor. De asemenea, acesta a adăugat că spitalele care se află în subordinea sau în coordonarea ministerului ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătăţii, la universităţile de medicină sau la autorităţile locale.

„Ministerul Transporturilor nu e Ministerul Sănătăţii. Noi (…) aceste spitale le vom da ori către autorităţi locale ori către Ministerul Sănătăţii”, a explicat ministrul.

În schimb, acesta a susținut că jumătate dintre instituţiile din subordine ar trebui comasate.

„Un alt exemplu de comasări este cel legat de instituţii care, chiar dacă se află pe domenii diferite, de control, de exemplu, sau de certificări (…), sunt instituţii diferite. Nu, eu consider că trebuie să fie una singură”, a completat ministrul.

Amintim că premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu și ministrul Sorin Grindeanu au efectuat luni, 30 octombrie, vizită pe şantierul autostrăzii Sibiu-Piteşti, Secţiunea 4 dintre Tigveni şi Curtea de Argeş.

Grindeanu a efectuat mai multe vizite de lucru

Amintim că ministrul a efectuat mai multe vizite de lucru în ultima vreme. De exemplu, acesta a fost prezent vineri, 27 octombrie, pe şantierul noului terminal de plecări externe al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

La momentul respectiv, a explicat că termenul limită de terminare a acestei investiţii, conform contractului, este 17 ianuarie 2024. Totodată, ministrul a spus și că stadiul construcţiei este de 75%.

Totodată, Grindeanu s-a declarat convins că va fi decontată pe fonduri europene o sumă de aproximativ 97% din totalul investiţiei. Potrivit ministrului, s-a cheltuit o proporţie foarte mare din cele aproximativ 100 de milioane atrase de Aeroportul Timişoara, din bani europeni.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.