Ministrul Muncii refuză să vorbească despre fondurile Guvernului României

Marți, 30 mai 2023, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a fost întrebat în ce măsură preşedintele României, Klaus Iohannis, poate rezolva problemele cauzate de greva profesoilor.

„Eu am spus că sperăm ca prin discuţiile repetate, şi să discutăm ori de câte ori este nevoie, să închidem această problemă în termenul cel mai scurt, gândindu-mă şi la dascăli, dar şi la cei peste trei milioane de copii şi, bineînţeles şi la părinţii lor. (…)

Eu cred că orice om de stat care se poate implica în această discuţie şi să ajute, să ducă la un final pe care ni-l dorim cu toţii, eu cred este de bun augur”, a fost răspuns dat de Marius Budăi într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Acesta a ținut să precizeze că nu își „permite să dea sfaturi preşedintelui ţării la televizor,” indiferent cine este șeful statului.

În cadrul acelei intervenții telefonice, social-democratul a fost întrebat și dacă Guvernul României are suficiente fonduri pentru cadrele didactice, în cazul în care preşedintele României ar cere ca solicitările sindicaliștilor din domeniul educației să fie îndeplinite.

„Să ajungem acolo şi, probabil, ne vom întâlni şi vom discuta. Nu punem ipoteze… Eu am fost foarte ponderat de la început şi am spus că din respect pentru cadrele didactice, din respect pentru copiii noştri, nu o să duc această discuţie la televizor”, a spus el.

Greva profesorilor s-ar putea încheia curând

Cu o zi în urmă, ministrul Muncii și Solidarității Sociale a oferit noi detalii despre negocierile Guvernului României cu sindicaliștii din domeniul educației. Potrivit spuselor sale, există șanse ca oamenii respectivi să accepte oferta propusă de coaliția de guvernare pentru a încheia greva.

„Există şanse să se îndeplinească, dialogul de astăzi de la Ministerul Muncii a fost unul constructiv. S-a agreat că, începând de astăzi, discutăm tehnic, în profunzime, ceea ce au propus dumnealor vizavi de noile grile de salarizare”, a declarat, luni seară, Marius Budăi, potrivit sursei citate anterior.

Sindicaliștii din domeniul educației, mulțumiți de oferta propusă de Guvernul României

Tot luni seară, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, s-a arătat mulțumit de oferta propusă de Guvernul României.

„Am primit o ofertă mai bună. Practic, măsurile pe termen scurt de tranziție acel element numit susținere pentru cariera didactică în educaţie s-a îmbogățit din punct de vedere financiar cu aproape 1.500 de lei.

Adică 2.000 de lei pentru prima parte pe 5 iunie, pe care îi poate folosi salariatul unde dorește şi a doua parte încă 2.000 ca primă pentru dezvoltarea carierei. Asta înseamnă în bani 571 de lei pe lună până la apariţia noi legi a educației, însă problema spinoasă este legea salarizării pe anul viitor”, a explicat Anton Hadăr, potrivit sursei citate anterior.