Marius Budăi a spus că nu va fi austeritate pentru populație: Sub nicio formă nu tăiem salariile

Marius Budăi a spus că nu va fi austeritate pentru populație: Sub nicio formă nu tăiem salariile

Sursa: Facebook

Publicat de Iulian Luca la 20 aprilie 2023, 15:05

Ministrul Muncii a recunoscut că România și nu numai trece printr-o perioadă nu foarte fericită, dar asta nu înseamnă că va fi austeritate în rândul populației. Marius Budăi a precizat că reducerile de cheltuieli se vor face la nivelul statului, fiind exclusă însă o reducere de salarii.

Situație dificilă, dar nu va fi austeritate

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat, joi, la Ploieşti, că de câte ori a fost PSD la guvernare, nu s-a vorbit de austeritate pentru populaţie, arătând că „strângerea şurubului” la capitolul cheltuieli trebuie să vină şi din partea statului.

„Putem da timpul înapoi în urmă cu 33 de ani şi să vedem că de câte ori a fost PSD la guvernare, nu s-a vorbit de austeritate pentru populaţie. Nu traversăm o perioadă tocmai fericită, nu numai pentru România, pentru tot globul pământesc, dar mai ales pentru noi că suntem la graniţa cea mai lungă cu Ucraina, unde avem un război nedrept şi suntem afectaţi de lucrul acesta, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să găsim soluţii. (…)

De PSD nu s-a legat niciodată vreo tăiere de venituri şi nu ne vom schimba obiceiul începând de anul ăsta sub nicio formă şi am spus foarte clar că o strângere a şurubului trebuie şi din partea statului, din solidaritate pentru cetăţeni”, a afirmat ministrul.

În context, el a reiterat faptul că a semnat un ordin privind reducerea consumului de combustibil la nivelul Ministerului Muncii, precizând că a cerut agenţiilor din subordine să amâne, acolo unde este posibil, achiziţiile de bunuri şi servicii, dar şi deplasările.

„La Ministerul Muncii, de ieri am semnat un ordin şi am redus cu 20% şi în unele locuri cu 30% chiar consumul de combustibil, studiem foarte bine şi am cerut agenţiilor din subordine ca acele achiziţii de bunuri şi servicii care mai suportă amânare, că necesitatea s-a demonstrat la construcţia bugetului, să fie amânate şi, de asemenea, deplasările atât interne, cât şi externe, acolo unde suportă să fie cuplate în ele, să fie amânate şi aşa mai departe”, a mai declarat ministrul Muncii.

Salariile nu vor fi tăiate

Totodată, acesta a spus că „sub nicio formă” nu se ia în calcul tăierea salariilor.

„Scrie în PNRR că trebuie să venim la o masă de sporuri de 20% pe individ. Vom vedea, lucrăm la construcţia legii salarizării, dar în niciun caz în sensul tăierii salariilor. Sub nicio formă”, a spus Budăi.

Referindu-se la informaţiile care au apărut în spaţiul public privind o posibilă reducere a numărului de zile libere legale pentru angajaţii din mediul privat, ministrul Muncii a declarat că nu susţine o asemenea modificare a legislaţiei.

„Niciodată nu am făcut deosebire între cetăţenii români. Într-adevăr, avem Codul Muncii pentru cei care lucrează în privat, dar Codul Muncii se adresează şi celor care lucrează la stat, care nu sunt funcţionari publici şi sunt personal contractual. Avem, într-adevăr, Codul Administrativ pentru funcţionarii publici, dar nu susţin aşa ceva. (…) Voi verifica şi, cu siguranţă, dacă există aşa, eu, în calitate de ministru, voi da punct de vedere negativ de la Ministerul Muncii pe o asemenea legislaţie. Nu trebuie să facem deosebiri. (…) Nu trebuie să împărţim ţara în categorii de cetăţeni şi să îi punem pe unii împotriva altora, sub nicio formă nu susţin aşa ceva”, a mai spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a participat, la Ploieşti, la Târgul de Orientare în Carieră organizat la Palatul Culturii.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.