Marcel Ciolacu: N-am avut duşmani în politică. România trebuie să depăşească clişeele anilor ’90

Marcel Ciolacu: N-am avut duşmani în politică. România trebuie să depăşească clişeele anilor ’90

SURSA FOTO: Facebook, Marcel Ciolacu

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 4 aprilie 2024, 21:02

Premierul României, Marcel Ciolacu, le-a reamintit tuturor că el n-a avut niciodată dușmani în politică, ci doar câțiva adversari. Crede că este corect ca fiecărei organizație politică să aibă libertatea să hotărască cum va proceda la alegerile locale din acest an.

Fiecare organizație va hotărî singură ce va face la alegerile locale

Premierul României, Marcel Ciolacu, a reamintit tuturor că nu a avut vreodată dușmani pe scena politică, ci doar adversari politici. Referitor la alegerile locale, a reiterat că, în peste 95% din cazuri, competiția se dă între PSD și PNL.

Totuși, acest lucru nu este împotriva democrației. Există o echipă politică, o coaliție guvernamentală compusă din PNL și PSD și o alianță electorală pentru alegerile europarlamentare cu o listă comună.

Într-un final, s-a decis ca fiecare organizație politică să hotărască singură modul în care va proceda la alegerile locale din acest an.

„A fost decizia corectă să lăsăm ca fiecare organizaţie să hotărască singură cum este mai bine.

Avem exemplul de la Bucureşti, unde, în principal, preşedinţii organizaţiilor PSD şi PNL, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja şi-au depăşit orgoliile şi am venit cu candidat comun la primăria Capitalei şi la sectoare”, a spus el, după ce a participat la o întâlnire oficială cu membrii organizațiilor de pensionari PNL și PSD.

Nu s-au stabilit listele pentru alegerile locale din Târgu Mureș și Satu Mare

Momentan, nu a luat o decizie finală cu privire la listele pentru alegerile locale din Târgu Mureș și Satu Mare. Marcel Ciolacu spune că își dorește să trăiască într-o țară normală, care a depășit stereotipurile anilor ’90.

Își dorește o Românie în care forțele politice și românii înșiși nu trebuie să se unească împotriva românilor de etnie maghiară, etnie turcă sau etnie germană. Însăși președintele României este de etnie germană.

„Nu cred că mai trăim în vremurile anilor ’90 şi ‘ 92 în care care trebuie să ne învrăjbim între noi, să ne jignim, fiind cu toţii români. Pentru ce? Pentru câteva voturi în plus?”, a zis el.

Întrebat de jurnaliștii prezenți dacă ar putea exista un pact între liberali și social-democrați în ceea ce privește „migraţia primarilor”, Marcel Ciolacu a spus simplu: „Cred că este un moment depășit.”

Cu o zi în urmă, a anunțat personal ce se va întâmpla la alegerile parlamentare. Potrivit lui, în cazul în care alianța PNL-PSD va fi confirmată prin rezultatele alegerilor locale și alegerilor europarlamentare, există șanse să formeze o alianță politică și pentru alegerile parlamentare.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.