Marcel Ciolacu va lua o decizie în funcție de preferințele românilor

Marcel Ciolacu a declarat că nu exclude o abordare PSD – PNL comună în anul electoral 2024. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă vor considera că românii au încredere în coaliție. El a făcut această declarație în contextul dezvăluirilor făcute de ziarul Libertatea cu privire la presupuse negocieri secrete între cele două partide pentru formarea unui așa-numit „Bloc democratic”.

Premierul a mai precizat și că în prezent nu exclude nicio posibilitate în ceea ce privește un posibil candidat comun PNL-PSD pentru prezidențiale. El susține că discuțiile pe acest subiect au fost neoficiale. Cu toate acestea, totul rămâne în acest moment la stadiul de discuții, nu de de decizii.

„De obicei, în politică niciodată nu spui ”niciodată”. Nu a fost această discuție până acum, au existat discuții, până la urmă, ca și între colegi. Am văzut ce a declanșat declarația mea. O discuție și de liste comună. Nu vorbim de un USL 2.

Dacă noi simțim că românii au încredere în această coaliție, putem veni cu un program de țară și cu o abordare comună în anul următor. Nu e o decizie, e o discuție. E posibil, nu e posibil. Nu are nimeni nimic decis acum”.

Ciolacu a mai precizat că în ceea ce îl privește, consideră că sunt prioritare mai ales reformele asumate. El consideră că trebuie să se concentreze în primul rând pe alegerile europarlamentare.

„Pentru mine, ca premier, urgența numărul 1 e să încercăm să facem lucruri bune, și să construim ceva sustenabil, și să ne ținem de promisiunile făcute, și să implementăm reformele asumate de statul român.

Ca președinte al partidului prioritatea numărul 1 sunt primele alegerile, cele europarlamentare. Până la prezidențiale e cale lungă”, a mai precizat premierul.

Există discuții despre candidați comuni PNL-PSD

Premierul a dezvăluit anterior pentru Libertatea că există discuții pe acest subiect, un lucru normal în politică. El consideră că PNL și PSD au adus stabilitate în țară într-un moment de criză și incoerență guvernamentală.

„Normal că există discuţii, facem politică. Eu cred că atât PSD, cât şi PNL au adus o stabilitate în România. N-aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare.

Era plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută, da? Ăsta este adevărul, nu vreau să-i deranjez sau să-i supăr pe colegii mei. (…) Lucrurile funcţionează, dar trebuie să spunem câteodată şi adevărul”, a spus Ciolacu.

Întrebat cu privire la susținerea unei variante de candidat comun PSD-PNL pentru alegerile prezidențiale, el a replicat: „Eu aș susține chiar și un candidat comun la alegerile pentru Comisia Europeană”.

Liberalii nu au recunoscut aceste discuții, Lucian Bode, secretarul general al PNL, a declarat, ca răspuns la afirmațiile lui Ciolacu, că momentan aceste discuții nu există.

„Să fie foarte clar, nu există niciun fel de discuţie secretă sau nesecretă care se poartă pe acest subiect, în acest moment”, a declarat Lucian Bode, secretarul general al PNL.

Nicolae Ciucă, președintele partidului, nu a fost de acord. El a precizat că astfel de discuții sunt normale în contextul faptului că cele două partide sunt guvernare împreună.

„În momentul de faţă discuţii cu PSD există, pentru că suntem la guvernare împreună. (…) Toate ipotezele şi toate variantele de lucru pentru un construct politic sunt pe masa fiecărui partid, nu doar la noi. (…) Este nevoie sa asigurăm coerenţa coaliţiei şi rezultate foarte bune la guvernare”, anunța Ciucă.