O dronă rusească s-a prăbușit la Grindu

Joi, MApN a comunicat că a descoperit un crater cu o adâncime de 1,5 metri, ca după ce o dronă s-a prăbușit lângă o localitate de frontieră. Drona era implicată în atacul asupra infrastructurii portuare din Ucraina. Într-o etapă anterioară, sistemul de supraveghere radar al armatei semnalase o posibilă intrare neautorizată în spațiul aerian național, în zona Grindu, județul Tulcea.

”Miercuri spre joi, 13/14 decembrie, forţele ruse au continuat atacurile cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat situaţia în zona de frontieră şi a activat procedurile de Poliţie Aeriană, notificând totodată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zonele din judeţele Tulcea şi Galaţi care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. IGSU a emis un mesaj RO-Alert la ora 22.45, iar starea alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.00”, a transmis, joi, MApN.

Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Fetești, și aeronavele Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, au fost activate. Ele au fost trimise în misiuni de supraveghere a spațiului aerian național.

”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat, în cursul acestei situaţii, o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, cu semnal detectat la înălţime mică pe un traseu către zona Grindu, din judeţul Tulcea. În baza informaţiilor din teren privind un posibil impact pe teritoriul României, echipe mixte MApN/MAI s-au deplasat în cursul nopţii în zonă şi au raportat, în această dimineaţă, că a fost identificat un crater de 1,5 m adâncime rezultat ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, într-un perimetru nelocuit aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu”, adaugă sursa citată.

A fost emis semnal RO-Alert

Conform informațiilor furnizate de MApN, au fost implementate măsuri de securizare a zonei. Iar structurile competente au fost notificate pentru prelevarea probelor. Și efectuarea investigațiilor conform procedurilor stabilite.

Ministerul Apărării Naționale a condamnat atacurile efectuate de Rusia împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Conformministerului, aceste atacuri sunt considerate nejustificate. Și constituie o gravă încălcare a regulilor dreptului internațional umanitar. Se menționează că forțele MApN vor continua să desfășoare misiuni de monitorizare a spațiului aerian. Și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. De asemenea, se subliniază că MApN menține un contact permanent cu structurile aliate, furnizându-le informații în timp real referitoare la situația generată de aceste atacuri.

Un mesaj de avertizare RO-Alert a fost transmis populaţiei din zona graniţă cu Ucraina, din judeţele Tulcea şi Galaţi, despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

În mesajul RO-Alert cetăţenii au fost avertizaţi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă. Iar în lipsa acestora să rămână în casă, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.