UPDATE13: 51: Sindicaliștii propun stabilirea salariului de bază minim brut garantat în plată la puţin 4.500 lei

Sindicatul Național Forța Legii, organizație reprezentativă la nivel național pentru angajații din administrația publică, sănătate și asistență socială, este prezent la consultări prin intermediul președintelui Ringo Dămureanu, care participă în calitate de reprezentant al Confederației Sindicale Naționale Meridian.

”Organizaţia noastră subliniază cu fermitate că salariul minim reprezintă nu doar un indicator economic, ci o măsură socială de protecţie a muncii decente, un instrument de coeziune şi un barometru al respectului faţă de cetăţeanul care munceşte. În consecinţă, stabilirea nivelului pentru 2026 trebuie să reflecte nu doar datele macroeconomice, ci şi realitatea dură a vieţii de zi cu zi, marcată de inflaţie, creşterea preţurilor la alimente şi utilităţi şi scăderea puterii reale de cumpărare”, precizează reprezentanţii sindicatului.

Potrivit unui raport recent al Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), formula de actualizare automată prevăzută de HG nr. 35/2025 ar urma să genereze o creștere de aproximativ 7% a salariului minim, de la 4.050 lei la circa 4.330 lei în 2026, conform datelor instituției.

”Această creştere este însă apreciată de noi ca insuficientă pentru a proteja puterea de cumpărare a lucrătorilor, având în vedere inflaţia cumulată din ultimii doi ani, de peste 20%, şi creşterea preţurilor la bunurile de strictă necesitate cu peste 25%”, susţin sindicaliştii.

Sindicatul Național Forța Legii subliniază că salariul minim reprezintă în primul rând o chestiune de justiție socială, nu una strict bugetară.

”Guvernul are obligaţia constituţională de a garanta un nivel de trai decent şi o remuneraţie echitabilă pentru fiecare salariat, indiferent de sectorul de activitate. Organizaţia noastră solicită Guvernului să adopte o creştere reală a salariului minim pentru 2026, în linie cu angajamentele europene şi cu principiile economiei sociale de piaţă. Dialogul social trebuie să fie autentic, nu formal, iar consultarea partenerilor sindicali să se finalizeze cu măsuri concrete, nu doar cu statistici şi rapoarte. Având în vedere toate aceste argumente, Sindicatul Naţional Forţa Legii propune stabilirea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul 2026 la un nivel de cel puţin 4.500 lei, echivalent cu aproximativ 52% din salariul mediu brut, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026”, se mai arată în comunicat.

Ce spune premierul Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a precizat că discuțiile privind stabilirea salariului minim pentru 2026 se vor încheia în următoarele două săptămâni. Șeful Executivului a subliniat că orice creștere a salariului minim are un impact semnificativ, având în vedere că nivelul remunerațiilor din sectorul public este raportat la acesta.

Întrebat despre momentul în care va fi luată decizia privind salariul minim pentru anul viitor, Bolojan a reiterat estimarea privind finalizarea consultărilor în scurt timp.

„Da, în perioada următoare, probabil că în două săptămâni se va închide această discuţie. Dacă vă aduceţi aminte, unul din lucrurile care au fost decise pentru anul viitor este plafonarea de salarii şi de pensii în sectorul public. În condiţiile în care creşte salariul minim, el impactează, pentru că în anumite zone nivelul de salarii se raportează la salariul minim, în sectorul public”, a declarat Ilie Bolojan.

Salariul minim 2026: Sindicatele și patronatele discută la Ministerul Muncii majorarea sau înghețarea veniturilor

Sindicatele și patronatele se vor întâlni la ora 13:00 cu ministrul Muncii, Florin Manole, pentru a analiza scenariile privind majorarea salariului minim pe economie pentru anul viitor. Reprezentanții patronatelor susțin că o creștere nu este sustenabilă, motiv pentru care propun înghețarea salariului minim la valoarea actuală de 4.050 de lei brut.

Prim-vicepreședintele IMM, Sterică Fudulea, a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că o majorare de 8–10% a costurilor legate de forța de muncă ar însemna un impact de aproximativ 39 de lei lunar pentru fiecare angajat, în timp ce firmele ar suporta efectiv aproape 300 de lei în plus per angajat.

Fudulea a subliniat că statul este principalul beneficiat, iar întreprinderile mici și mijlocii rămân dezavantajate, sugerând că s-ar putea lua în calcul suspendarea creșterii salariului minim pentru un an, având în vedere recentele majorări de taxe pentru mediul de afaceri fără vreo reducere corespunzătoare în aparatul bugetar.

„O creștere cu 8–10% a costurilor pe cheltuiala forței de muncă înseamnă 39 de lei pe lună pentru fiecare angajat, față de aproximativ 300 de lei în plus pe care trebuie să îi suporte firma pentru fiecare angajat. Statul este, ca de obicei, câștigătorul net, în timp ce IMM-urile rămân dezavantajate. În acest an putem lua în calcul suspendarea creșterii salariului minim pentru un an de zile, pentru că, în ultima perioadă, am văzut doar creșteri de taxe suportate de mediul de afaceri, fără nicio reducere în aparatul bugetar”, a declarat Sterică Fudulea, prim-vicepreședinte IMM, într-o intervenție la Digi24.

Salariul minim 2026: Guvernul ia în calcul menținerea veniturilor la nivelul actual

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a transmis că premierul Ilie Bolojan analizează, în principiu, să nu majoreze salariul minim pentru anul 2026.

„Subiectul este în continuare în analiză, dar, în principiu, salariul minim nu va crește”, a precizat Dogioiu la finalul ședinței de Guvern de joi, subliniind că decizia finală nu a fost încă luată.

Salariul minim în România 2026: Directiva europeană și scenariile de creștere

România a transpus în legislație, în februarie 2025, directiva europeană privind salariile minime adecvate, care prevede ca salariul minim să fie cel puțin 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un trai decent pentru angajați. Conform acestei directive, scenariile de creștere a salariului minim în România sunt:

  • Nivel minim: 47% din salariul mediu brut – 4.314 lei;

  • Nivel intermediar: 50% din salariul mediu brut – 4.590 lei;

  • Nivel maxim: 52% din salariul mediu brut – 4.773 lei.

Aceste valori servesc drept referință pentru discuțiile privind ajustarea salariului minim pentru anul 2026.