Măsura a fost decisă după întâlnirea pe care ministrul de Interne, Carmen Dan, a avut-o miercuri cu directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte. 

"Odată încheiată întâlnirea, la sediul din Pipera a fost trimis subsecretarul de stat Mihai Valeriu. S-a constatat că la ora 15,30, la Pipera, erau 448 de persoane. Dintre acestea, peste 200 aşteptau pentru paşaportul simplu, temporar. Astfel, pentru a degreva sediul din Pipera de sarcina aceasta foarte mare – paşaportul temporar se eliberează doar aici – s-a luat legătura cu reprezentanţii Imprimeriei Naţionale. S-a decis să se ducă o imprimantă care poate printa astfel de paşapoarte simple la sediul din Piaţa Amzei, astfel încât genul acesta de paşapoarte să se elibereze şi aici. Sistemul va fi operaţional în cel mai scurt timp, estimăm câteva zile", au afirmat oficialii MAI. 

Totodată, aceştia au precizat că dintre cele 448 de persoane care se aflau la sediul din Pipera, o parte au fost duse cu un microbuz MAI, în regim gratuit, la ghişeele din Piaţa Amzei, unde se aflau doar 10 persoane. 

De asemenea, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine a fost resetat, astfel încât cererile pentru paşapoartele temporare să poată fi operate la toate cele 14 ghişee din Pipera, nu doar la trei, cum se întâmpla până în prezent. 

Celor care au ales totuşi să-şi depună actele la Pipera şi nu au plecat la sediul din Piaţa Amzei, reprezentanţii MAI le-au oferit sticle cu apă.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: