Siguranța rutieră, prioritate pentru MAI

Siguranţa rutieră rămâne o preocupare „constantă” pentru Ministerul Afacerilor Interne, a declarat miercuri ministrul Cătălin Predoiu.

El a explicat că noul proiect „Siguranţă în trafic” urmăreşte consolidarea cooperării între instituţii, pentru o reacţie unitară şi eficientă, o mai bună utilizare a datelor şi informaţiilor din trafic, simplificarea procedurilor administrative şi o comunicare clară şi continuă cu cetăţenii.

„Siguranţa în trafic este o valoare, un produs social, un obiectiv, care nu atârnă doar de acţiunea MAI. Acest deziderat al creşterii siguranţei în trafic şi al fluidităţii traficului ţine de contribuţia mai multor instituţii, mai multor autorităţi, de la cele care au în administrare infrastructura rutieră, până la comunităţi locale, prin reprezentanţii acestor comunităţi, instituţii ale acestor comunităţi, colective sau individuale, care să coopereze, să concure cu resursele pe care le au, cu informaţiile pe care le au, astfel încât să integrăm toate eforturile, inclusiv cele pe care le facem noi”, a afirmat Predoiu în cadrul declaraţiei făcute la sediul MAI.

Ministrul a subliniat că doar prin implicarea comună a autorităţilor şi a cetăţenilor se poate transforma siguranţa rutieră într-o valoare durabilă pentru întreaga comunitate.

Proiectul „Siguranţă în trafic” reuneşte un set de măsuri care îmbină tehnologia, actualizarea cadrului legislativ şi colaborarea instituţională, având ca scop principal creşterea siguranţei pe drumuri şi simplificarea serviciilor oferite publicului, a explicat secretarul de stat Bogdan Despescu.

Acesta a menţionat, marţi, la lansarea iniţiativei, că proiectul, dezvoltat de MAI prin Poliţia Română, contribuie la un efort naţional de responsabilizare, educaţie, prevenţie şi digitalizare.

Conform datelor oficiale, în 2024 au fost înregistrate 1.478 de persoane decedate şi 3.245 de răniţi grav în accidente rutiere, iar în 2025, până în prezent, s-au raportat 940 de victime decedate şi 2.352 de răniţi grav.

Despescu a mai adăugat că „Siguranţă în trafic” reprezintă o componentă importantă a noului sistem de monitorizare rutieră implementat de Poliţia Română la începutul anului 2025, având ca obiectiv reducerea numărului de accidente şi identificarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie.

Chestorul Bogdan Despescu a anunțat măsurile

Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat de chestorul Bogdan Despescu, a anunţat marți principalele direcţii şi modificări legislative incluse în proiectul „Siguranță în Trafic”. Scopul acestui demers este creşterea siguranţei pe drumurile publice, modernizarea digitală a serviciilor destinate conducătorilor auto şi îmbunătăţirea gestionării traficului rutier, printr-un sistem de supraveghere automatizată, simplificarea procedurilor de sancţionare şi adaptarea regulilor la specificul fiecărei comunităţi.

Componenta esenţială a proiectului este integrarea într-un sistem naţional de monitorizare – e-SIGUR, care va deveni operaţional la 1 ianuarie 2025. Prin acest program, peste 700 de camere mobile ale Poliţiei Române vor fi folosite pentru depistarea abaterilor rutiere, iar în etapa următoare vor fi conectate şi camerele CNAIR, precum şi cele aparţinând administraţiilor locale, pentru a permite procesarea rapidă a unui volum ridicat de informaţii în timp real.

De asemenea, a fost înfiinţat un Centru de Monitorizare Automată a Traficului, care va analiza datele colectate şi va gestiona sancţionările generate de sistemele automate. O noutate este şi calcularea vitezei medii pe anumite sectoare de drum, ceea ce va asigura o aplicare mai echitabilă şi uniformă a amenzilor.Mai multe AICI