Deunăzi am ieșit din perimetrul străzilor aglomerate și am făcut stânga de pe strada Franceză cu intenția de a ajunge pe cheiul Dâmboviței. Am aflat cu această ocazie că strada respectivă se numește Nicolae Tonitza și nu mică mi-a fost mirarea să descopăr pe ea un local nu foarte mare, extrem de cochet, numit Mago. Seara mă prezentam deja acolo, însoțit de doi prieteni, ca să-l încercăm.
La Mago te surpinde plăcut în primul rând decorul. Are un aer de bistro franțuzesc și fiecare detaliu pare să fie ticluit cu multă atenție și cu bun gust. Localul, altfel mic, are o cromatica foarte elegantă, o fațadă cu geamuri mari care să îndepărteze orice eventuală senzație de înghesuială și prin care se revarsă o lumină plăcută în cameră. Locul se află într-o clădire veche, impunătoare, cum nu mai sunt multe în picioare în București. Înțeleg că a fost proiectată în perioada interbelică de arhitectul Antonescu, cel care și-a pus semnătura și pe Arcul de Triumf, Palatul Crețulescu sau clădirea Facultății de Drept.

După părerea mea, ambianța într-un restaurant este extrem de importantă. Iar pentru Mago acesta este un punct câstigat. Merită să mergeți acolo fie și numai ca să beți o cafea într-o după-amiază și să petreceți câteva momente într-un loc plăcut.

Dar să revenim la restaurant. Prima impresie a fost repede stricată de o chelneriță care a uitat să mă întrebe dacă vreau să gust vinul si a presupus că dacă am cerut și apă automat trebuie să beau șpriț. Vina era a mea probabil pentru că nu-i precizasem că vreau apă plată și nu minerală și că nu fusesem atent când mi-a turnat în pahar apă peste vin. Însă dincolo de acest episod neplăcut, de tipul căruia ați trăit și voi probabil destule în restaurantele din București, la Mago m-am simțit bine. Repet, locul are o energie buna, mâncarea este gustoasă, iar serviciul, cu excepția accidentului amintit, a fost corect.
Mago se declară “bistro provencal”, care “ascunde un patos italienesc”. Prin urmare în meniu veți întâlni mâncăruri din ambele gastronomii. Cheful nu s-a sfiit să pună la un loc supă de ceapă și burrata cu roșii, fois-gras și carpaccio, bouillabaisse și crostini. Ba chiar a alcătuit o listă consistentă cu paste făcute în casă și o listă la fel de mare de pizza. Asta laolaltă cu feluri de mâncare cu nume fandosite cum numai bucătăria franceză poate să inventeze.
Prețurile la Mago sunt măricele, dar poți să-ți croiești o cină consistentă fără să-ți faci gaură în buget.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La început am luat o piadina, o lipie italienească umplută după gust pe care n-o găsești în multe restaurante de la noi. A noastra era umplută cu brânză proaspătă, rucola și prosciutto (14 lei) și a fost foarte bună. La felul doi am încercat caracatița la grătar (53 de lei) extrem de anemică și cam crocantă, un cordon bleu cu piure de cartofi cu trufe albe (48 de lei) care a fost foarte bun și îndestulător și o porție de penne bolognese al forno (22 de lei) care au fost gustoase. Am văzut că unii dintre vecinii noștri au comandat și au apreciat pizza (în medie 22 de lei). Dar noi am avut putere să mai comandăm doar desert unde am ales fără nici o ezitare Eaton Mess, cu bezea, frișcă, fructe de pădure, mascarpone (11 lei) care a fost fix pe gustul nostru. Lista de vinuri nu este foarte mare, dar vă recomand să încercați Pinot Gris Petrescu (55 de lei) dacă doriți alb sau merlotul de sub același brand (80 de lei) pentru roșu.  

Legendă

Mâncare: 3 puncte din 5
Serviciu: 3 puncte din 5
Atmosferă: 4 puncte din 5

Mago
Str. Nicolae Tonitza nr. 13
031 106 17 22
www.magorestaurant.ro