Rămâne cum am stabilit! Nu, nu despre Codul fiscal este vorba. Nici despre promisiunile cu care președintele liberal Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Chiar și haina imparțialității purtată de Mugur Isărescu poate să fie dezbrăcată cu grație atunci când interesul o cere. Singura care rămâne valabilă este inconstanța și lipsa de coerență a acestui popor. Țară mică, mese puține! Era prea frumos ca să fie adevărat. Puterea și opoziția politică reușeau să cadă de acord să scadă taxele. Iar asta în timp util ca să producă efecte. Companiile puteau să-și reanalizeze poziția, să-și facă bugetele în cunoștință de cauză, să planifice investiții. Oamenii normali rămâneau cu mai mulți bani în buzunare și câștigau puncte bune pe scala nivelului de trai. Economia în ansamblul ei primea o gură de oxigen în alergătura asta istovitoare pentru competitivitate cu Europa de Vest. Dar președintele nu a fost de acord. „Nu rezistă democrația“ ne-a explicat doct Mugur Isărescu, trecut într-un timp extrem de scurt de la tăcere absolută la susținerea fățișă a poziției președintelui. Nu s-a obosit să ne explice logica acestei afirmații. Ce anume articol din Constituția țării ar fi fost pus în pericol de scăderea taxelor, ce factori ar fi scos armata în stradă și ar fi condus la un regim totalitar. Pur și simplu, domnia sa își poate permite luxul de a da verdicte în vorbe puține și cu aerul că dacă ne-ar explica, noi tot nu am înțelege. Iar peste toate astea se așterne implacabil, ca o plapumă uriașă coborâtă din ceruri, canicula. Totul devine amorțire. Nimeni nu mai are chef să mai facă nimic. O bere, o piscină, o evadare pe o plaja exotică. Asta e tot ce ne mai poate urni. Mai vedem la toamnă! Economia românească se află în echilibru macro. Iar ăsta este un lucru bun. Reducerea de taxe ar fi stricat acest echilibru. Este argumentul suprem adus de toți adversarii noului Cod fiscal. Explicațiile lor sunt logice și stau în picioare. Riscurile erau mari și cereau măsuri clare pentru a fi corectate. Statul ar fi trebuit să cheltuiască mai puțin. Marile proiecte de infrastructură ar fi fost cazul să fie distribuite fără șpagă, la costuri reale. Liota de rubedenii de politicieni aciuate prin organigramele instituțiilor de stat ar fi fost puși în situația de a-și găsi alt loc de muncă. ANAF-ul ar fi fost nevoie să atace marii evazioniști protejați politic în loc să facă război cu micii comercianți care nu dau bon fiscal pentru bacșiș. Pensiile ar fi trebuit să fie stabilite în directă relație cu contribuțiile, nu cu favoritisme dictate de activismul politic și respectarea disciplinei de partid. Guvernatorul BNR se îndoiește, probabil, că un asemenea scenariu este posibil. Președintele țării, cel care trebuie să lupte pentru asta nu crede în propriile sale puteri de a-și duce la îndeplinire mandatul.

«Nu rezistă democrația!» Care democrație? – nu vă supărați că întreb. Dar eu văd doar o societate în care ei, cei cu Pile, Cunoștințe și Relații au mereu dreptate. Ei sunt mai presus de lege și nu-și bat capul cu regulile economiei de piață. Noi, ceilalți, avem doar dreptul să ne bucurăm că nu ni se ia mai mult.


Te-ar putea interesa și: