Tranzacţionarea acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) pe sistemul alternativ creat de asociaţia brokerilor prezintă avantaje evidente, cel puţin pe termen scurt, a declarat, marţi, directorul general al Fondului Proprietatea, Daniela Lulache.

„Va exista un plus semnificativ de transparenţă la stabilirea preţului. Cel puţin pe termen scurt par evidente avantajele tranzacţionării pe această platformă. Există şi opinia că, după atâtea întârzieri, are sens să ne gândim că Fondul Proprietatea va ajunge pe o piaţă reglementată într-un termen rezonabil şi nu e bine să alegem un sistem mult mai transparent decât este în prezent”, a afirmat Lulache, la un seminar organizat de Fondul Proprietatea şi Mediafax privind oportunitatea tranzacţionării acţiunilor Fondului pe platforma Romanian Over-The-Counter (ROTC).

Pe de altă parte, directorul FP aminteşte că administratorul privat desemnat, Franklin Templeton, şi-a luat angajamentul să listeze într-un termen cât mai scurt acţiunile fondului la Bursa de Valori Bucureşti.

Ea a arătat că ar putea exista şi anumite riscuri în ceea ce priveşte platforma de tranzacţionare ROTC, care nu funcţionează, cel puţin la cum este definită în prezent, ca o piaţă reglementată.

Lulache a mai ridicat problema unei opinii definitive care s-ar impune din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) înainte de adoptarea unei eventuale decizii de către acţionarii FP.

Oficialul Fondului a adăugat că acţionarii trebuie să adopte o hotârâre având toate elementele clarificate în ceea ce priveşte ROTC, pentru că tranzacţionarea pe această platformă va afecta averea lor personală.

Dezbaterea organizată de Fondul Proprietatea şi MEDIAFAX are ca temă oportunitatea tranzacţionării acţiunilor Fondul Proprietatea pe platforma Romanian Over-The-Counter (ROTC) propusă de Asociaţia Brokerilor.

CNVM a aprobat, la finele lunii octombrie, înfiinţarea sistemelor de tranzacţionare a acţiunilor nelistate la bursă sau pe un sistem alternativ, astfel că Asociaţia Brokerilor are dreptul să lanseze sistemul extrabursier pe care ar putea fi transferate titlurile Fondului Proprietatea.

Brokerii care vor intermedia transferurile de pe sistemul extrabursier trebuie să respecte aceleaşi reguli în relaţia cu investitorii ca şi pentru tranzacţiile efectuate pe pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare.

Adunarea Generală a Asociaţiei Brokerilor a aprobat, la începutul lunii septembrie, înfiinţarea unui sistem extrabursier de tranzacţionare, în special a acţiunilor Fondului Proprietatea.

Te-ar putea interesa și: