4 ani pentru 30 de kilometri

Împărțită în 5 secțiuni, această autostrada este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură de la noi din țară. Termenul de finalizare integrală a proiectului este 2026, urmând să devină un sector important al Coridorului 5 Pan-European. Și compania Astaldi are 4 ani termen de execuţie pentru a finaliza cei 30 de kilometri.

Lotul 5, situat între Curtea de Argeș și Pitești, are o lungime de 30,35 km. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei și a fost câștigat de constructorul italian Astaldi, contractual fiind semnat în 2020.

Practic, constructorul italian Astaldi a început lucrările pregătitoare în această vară, iar acum, după emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor, poate demara efectiv şantierul pe întreg tronsonul de 30 de kilometri.

Cum stam la ora aceasta

Lucrarea este o investiție complexă, cu o valoare de 1,7 miliarde de lei, și cuprinde 13 poduri, trei pasaje, un viaduct, trei noduri rutiere, două spaţii de servicii, două parcări de scurtă durată și două centre de coordonare şi întreţinere.

Dacă vorbim despre întregul proiect, dintre cele 6 loturi oferite către concurs public constructorilor doar unul singur a mai rămas cu probleme. Este vorba despre secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș unde Compania de Administrare a Infrastructurii oferise contractul companiei Porr, 1,67 miliarde de lei, pentru realizarea în 60 de luni a aproape 10 km de șosea rapidă. Decizia a fost contestată de China Railway, companie exclusă de la licitații din cauza prezenței pe blacklist-ul Băncii Mondiale timp de 3 ani, care a și câștigat la Curtea de Apel. Până în prezent are loc o reevaluare a proiectului.

De asemenea, singurul lot al Autostrăzii de pe Valea Oltului unde se mai lucrează este lotul 1 Sibiu – Boiţa, 13 kilometri, cu termen estimat de finalizare la sfârşitul anului viitor. Loturile de mijloc, 2, 3 şi 4, sunt în diferite etape de evaluare sau contestaţii.