Lovitură totală pentru unguri: Trebuie să dea banii! Decizia luată de judecători

Lovitură totală pentru unguri: Trebuie să dea banii! Decizia luată de judecători
Publicat de Iulian Luca la 13 mai 2020, 08:48

Statul ungar este obligat la plata unor despăgubiri, chiar de către Curtea Supremă de la Budapesta, pentru segregarea școlară a copiilor romi. Compensațiile se ridică la 100 de milioane de forinți, decizia Curții Supreme ungare fiind una definitivă.

Curtea Supremă a Ungariei a stabilit marţi că o şcoală dintr-o zonă rurală din nordul ţării a segregat ilegal copiii romi şi, prin urmare, familiile acestora au dreptul la compensaţii băneşti ce însumează 100 de milioane de forinţi (circa 285.000 de euro), informează agenţiile MTI şi Reuters, citate de Agerpres.

Conform deciziei Curţii Supreme ungare (Kuria), care este definitivă, acea şcoală din localitatea Gyongyospata, municipalitatea locală şi autoritatea de învăţământ trebuie să plătească aceste despăgubiri familiilor celor circa 60 de copii care au fost separaţi la şcoală de copiii care nu erau de etnie romă şi au primit o educaţie inferioară.

Instituţiile acuzate au cerut ca în locul compensaţiilor băneşti să le ofere cursuri copiilor, solicitare ce a fost însă respinsă de instanţa supremă, care a apreciat că ”singura modalitate de a compensa prejudicii nemateriale este plata efectivă”, potrivit MTI.

Viktor Orban și-a intensificat retorica împotriva romilor

Reuters scrie legat de acest caz că premierul Viktor Orban şi-a intensificat retorica împotriva romilor, iar pe plan politic are puţin de pierdut din ignorarea situaţiei unei minorităţi supuse de secole prejudecăţilor şi discriminării în Ungaria şi în alte locuri din estul Europei.

Şeful executivului ungar a respins în februarie plata unor despăgubiri de circa 300.000 de euro obţinute în primă instanţă de familiile celor circa 60 de copii romi, în opinia sa fiind ”profund incorect” ca familiile rome să ”obţină bani fără să muncească”, potrivit unei relatări a AFP.

Viktor Orban a mai spus atunci că părinţii celorlalţi copii au început să-i mute pe aceştia la şcoli din localităţi învecinate pentru că romii au creat un mediu de indisciplină şi pericol în şcoala din Gyongyospata, mai notează Reuters. ”S-au simţit ca într-un mediu ostil în propria lor casă”, a afirmat premierul ungar.

În urma refuzului său de a plăti compensaţiile, peste 2000 de persoane, printre care şi familii rome, au participat la un marş de protest până în faţa parlamentului de la Budapesta purtând pancarte cu mesaje precum ”Nimeni nu este deasupra legii” sau ”Viitorul nu se poate construi pe ură”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.