Hadi al-Amiri a fost fotografiat în fața ambasadei Statelor Unite în timpul asediului și a fost evidențiat ca un proxy al Iranului care a instigat teroriștii care au atacat și incendiat ambasada americană.

În decembrie 2011, Amiri era ministrul transporturilor din Irak când a participat la o întâlnire în Biroul Oval de președintele Obama, relatează Daily Mail. Îl însoțea pe prim-ministrul de la acea vreme, Nouri al-Maliki.

Amiri este un fost comandant al miliției Corpului Badr, care era finanțată de Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran. În acel moment, lidera Comisiei de Afaceri Externe a Camerei, Ileana Ros-Lehtinen, și-a exprimat indignarea față de primirea lui Amiri de către Obama la Casa Albă. În anii aceia era suspectat de legături cu atentatul din 1996 de la Turnurile Khobar, din Arabia Saudită, care a ucis 19 persoane din corpul Forțelor Aeriene americane.

Ros-Lehtinen, republican din Florida, a declarat pentru Washington Times că a fost „extrem de deranjată că administrația Obama a încuviințat primirea lui al-Amiri pentru o discuție privind viitorul Irakului”.

„În cel mai bun caz, al-Amiri ar trebui supus interogării FBI a altor agenții de aplicare a legii și combaterii terorismului”, a declarat Ros-Lehtinen în 2011. „Victimele atentatului de la Turnurile Khobar și familiile a mii de trupe americane care au plătit sacrificiul suprem în Irak nu merită mai puțin”.


Te-ar putea interesa și: