Pentru bursa sibiana, martie a fost cea mai fructuoasa luna a primului trimestru, volumul tranzactiilor ridicandu-se la 209 miliarde lei, cu 14% mai mult decat in ianuarie si cu 35% decat in februarie. Numarul total de contracte a fost de 14.298, scadentele vizate fiind martie, aprilie si mai. „Interesul pentru scadentele la doua si trei luni a fost in permanenta crestere, pe fondul fluctuatiilor de pe piata interbancara, care nu permit prognozarea cu precizie a evolutiei cursului leu/dolar, declara Toma Dosteteanu, directorul Casei Romane de Compensatie. Acest fapt este reflectat de pozitiile deschise, numarul lor mare aratand clar ca este vorba despre pozitii de hedging”.
Inceputul lunii aprilie a fost foarte agitat, in primele patru sedinte de tranzactionare fiind realizate peste 2.000 de contracte futures si aproape 1.600 de optiuni.
Contractul leu/dolar cu scadenta la 30 aprilie a inceput sa fie tranzactionat la jumatatea lunii februarie, la preturi de 33.699 – 33.799 lei. Inflatia mica din martie (cand, potrivit estimarilor oficiale, cresterea preturilor a fost de numai 0,5%) a condus la scaderea permanenta a preturilor, oferind un profit neasteptat de mare vanzatorilor. In 28 martie pretul a fost stabilit la 33.472 lei, iar in ultima zi a lunii trecute, dolarul a scazut la 33.400 lei. De ziua pacalelilor, dolarul a mai pierdut cincizeci de lei, pentru ca dupa doua zile acesta sa atinga un minim de 33.300 lei, ceea ce ar fi insemnat o depreciere lunara de 1,25%. Joi, 4 aprilie, piata s-a deschis la 33.335 lei, maximul atins fiind de 33.374 lei; in piata spot cursul mediu al dolarului a crescut cu 75 de lei. In aceste conditii, prognoza privind deprecierea leului in luna aceasta este de 1,48%.
In piata options au fost tranzactionate 700 de optiuni CALL cu scadenta lunara, la un pret de exercitare de 33.300 lei/dolar. Fiind „in bani”, prima platita de cumparator a fost relativ mare, de 225.000 lei/optiune. „Optiunile sunt instrumente mai rafinate de protectie impotriva riscului valutar, datorita faptului ca se poate valorifica atat evolutia favorabila a cursului futures, cat si cea a cursului spot”, a mai declarat Toma Dosteteanu.
Contractul leu/dolar cu scadenta la 31 mai a avut o evolutie in „dinti de ferastrau”, ca urmare a aprecierii monedei nationale pe piata spot. Primele contracte cu aceasta scadenta au fost realizate la preturi de 34.000 – 34.100 lei, pe parcursul lunii martie pretul mentinandu-se peste pragul de 34.000 lei. Prima fractura s-a petrecut in data de 29 martie, cand pretul a scazut la 33.980 lei, pentru ca in 2 aprilie tranzactiile sa se realizeze la 33.705 lei. Dupa doua zile, o data cu aprecierea dolarului pe piata spot, cumparatorii au ridicat cotatia la 33.802 lei, in timp ce vanzatorii au solicitat 34.000 lei.

Euro a schimbat din nou macazul

Paritatea euro/dolar continua sa cunoasca evolutii oscilante pe pietele financiare internationale. Daca in 21 martie euro atingea pragul de 88,50 centi, la sfarsitul lui martie euro a scazut la 87 de centi. Inceputul lunii a fost insa benefic pentru moneda unica, in data de 4 aprilie aceasta atingand o paritate de 88,25 centi, analistii indicand depasirea pragului de 88,40 centi.
Aceasta evolutie nu putea sa nu trezeasca interesul operatorilor de la Sibiu. Primele contracte pe paritate cu scadenta in luna aceasta au fost realizate la jumatatea lui martie, la preturi de 88 – 88,30 centi, la sfarsitul lunii trecute atingandu-se un minim de 87,21 centi. In data de 1 aprilie euro a inceput sa creasca; pretul de cotare a fost stabilit la 87,40 centi, a doua zi fiind atacat pragul de 88 centi, pretul urcand la 87,85 centi. „Operatorii au profitat de aprecierea euro pe pietele internationale, pentru a-si intari pozitiile in piata euro/dolar”, comenta Dosteteanu. Pragul a fost depasit in data de 4 aprilie, cand tranzactiile s-au realizat intre 87,98 si 88,15 centi.
Cresterea spectaculoasa a actiunilor SIF 1 si SNP Petrom din prima saptamana a lui aprilie a condus la realizarea de contracte futures pe aceste derivate. Astfel, activul DESIF 1 cu scadenta lunara a fost tranzactionat la 1.700 – 1.750 lei, in timp ce contractul DESNP a fost cotat la 540 lei/actiune pentru scadenta lunara si 550 lei/actiune pentru mai.