Pop îl acuză pe şeful statului că ar fi plagiat proiectul „România educată”, lansat miercuri la Cotroceni, fără a aduce dovezi în acest sens.

„Rezultatele proiectului ‘România educată’, finanțat din bani publici, au suspiciuni rezonabile de plagiat și falsificare. Îl poftesc pe autointitulatul politruc K.W. Iohannis să verifice și să comunice public concluziile, scrie Liviu Pop pe Facebook, fără a aduce vreo dovadă în acest sens.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri la Palatul Cotroceni că proiectul „România Educată”, pe care l-a iniţiat şi ale cărui rezultate au fost puse în dezbatere publică, este unul strategic, el subliniind că nu este o poveste doar politică sau programul său electoral.  El a subliniat că educaţia este baza generaţiilor viitoare, scrie Ştiripesurse.ro.

La eveniment au participat trei secretari de stat de la Ministerul Educaţiei, ministrul de resort, Ecaterina Andronescu, aflându-se la Bruxelles.  În cadrul evenimentului, a fost prezentat videoclipul de susţinere a proiectului „România Educată”, în care apar actorul Victor Rebengiuc, fosta gimnastă Andreea Răducanu, actriţa Oana Pellea, filosoful Mihai Şora.