A fost arestat Robert Nica, liderul Clanului Sportivilor

Robert Nica, liderul Clanului Sportivilor, a mers la casa socrului, acolo unde l-ar fi agresat pe acesta și ar fi amenințat-o și lovit-o și pe concubina cumnatului său. Potrivit autorităților, Nica va fi prezentat la Judecătoria Sectorului 4, cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de către polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26, sub bănuiala de săvârșire a infracțiunilor de violență în familie, amenințare, lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor.

„În fapt, la data de 12 august 2023, în jurul orei 22:50, polițiști din cadrul Secției 26 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat, ar fi agresat fizic un alt bărbat și o femeie, în timp ce se aflau la o adresă, din Sectorul 4.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului, s-a stabilit faptul că, un bărbat ar fi fost lovit de către ginerele său, în timp ce se aflau pe scara blocului, și, ulterior, în parcare. De asemenea, în timpul altercației, o femeie ar fi încercat să-i oprească, moment în care și aceasta ar fi fost agresată fizic de același bărbat, ulterior, persoana în cauză părăsind zona”, potrivit unui comunicat de presă al poliției.

Polițiștii au emis un ordin de protecție împotriva lui Robert Nica

Se pare că bărbatul ar fi continuat să transmită, printr-o aplicație de chat, mesaje de amenințare celor două persoane pe care le-a agresat, încercând totodată să le influențeze declarațiile.

„Din cercetări, polițiștii au identificat bănuitul, iar în urma punerii în aplicare a unui mandat de aducere, persoana în cauză a fost condusă la audieri. Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Polițiștii au procedat și la întocmirea Formularului de Evaluare a Riscului și, întrucât s-a constatat existența unui risc iminent, față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile”, se mai precizează în comunicat.

Clanul Sportivilor este un grup infracțional format din foști practicanți de sporturi de contact. Gruparea este cunoscută mai ales pentru activitățile sale infracționale: taxe de protecție, cămătărie, fapte săvârșite cu violență, tentative de omor și șantaj. Majoritatea membrilor s-au cunoscut prin intermediul galeriei echipei de fotbal Steaua.