Intitulat „Ponzi Finance?”, raportul BM compară modelul economic al Libanului, din 1993, cu o schemă uriașă tip Ponzi, scrie Eurasiareview.

Într-o schemă Ponzi de bază, numită așa după escrocul italian Carlo Ponzi, artizanii fraudei plătesc beneficii investitorilor mai vechi, care câștigă de pe urma noilor investitori. Este un sistem care se dărâmă când jucătorii nu mai vin cu sume noi.

Raportul Băncii Mondiale susține că un act similar de înșelăciune a avut loc în Liban, începând cu sfârșitul războiului civil, finanțele publice fiind folosite pentru captarea resurselor țării, „servind interesele unei economii politice înrădăcinate, care a instrumentalizat instituțiile statului, folosind instrumente fiscale și economice.”

Acumularea excesivă a datoriilor a fost folosită pentru a da iluzia de stabilitate

Raportul arată că acumularea excesivă a datoriilor a fost folosită pentru a da iluzia de stabilitate și pentru a întări încrederea în economie, astfel încât depozitele băncilor comerciale să continue în pace.

În același timp, a existat un „efort conștient” de a slăbi furnizarea de servicii publice în beneficiul celor foarte puțini și in detrimentul poporului libanez. Prin urmare, cetățenii au ajuns să plătească dublu, în timp ce primeau servicii de calitate scăzută. „Este important ca poporul libanez să realizeze că trăsăturile centrale ale economiei post-război civil – economia celei de-a doua republici a Libanului – au dispărut, nu vor mai reveni niciodată. De asemenea, este important să știe că acest lucru a fost deliberat.”

Din 2019, Libanul a trecut prin cea mai gravă criză financiară din istorie, amplificată de tensiunea economică a pandemiei și de anchilozarea politică a națiunii.

În octombrie 2019, libanezii au ieșit în stradă, cerând schimbări politice și economice. Speranțele lor au fost spulberate rapid de trauma exploziei din portul din Beirut, din 4 august 2020, care a ucis 218 persoane, a rănit 7.000 și a lăsat 300.000 fără adăpost.

Libanul este cea mai mare schemă Ponzi din istoria economică

Economiștii și analiștii financiari libanezi sunt de acord cu analogia făcută de BM cu schema Ponzi.

„Libanul este cea mai mare schemă Ponzi din istoria economică”, a declarat Nasser Saidi, un politician și economist libanez, fost ministru al economiei și industriei, pentru Arab News.

Cheltuielile pentru astfel de proiecte de infrastructură au rămas pe hârtie

De la sfârșitul războiului civil, Libanul ar fi trebuit să treacă printr-o perioadă de reconstrucție. Cu toate acestea, cheltuielile pentru astfel de proiecte de infrastructură au rămas pe hârtie, banii fiind direcționați în altă parte.

„Infrastructura necesară, electricitate, apă, gestionarea deșeurilor, transport și restructurarea aeroporturilor, a fost neglijată”, a spus Saidi.

Nu doar infrastructura a fost neglijată. Instituțiile care ar fi îmbunătățit și consolidat guvernanța, responsabilitatea și incluziunea au fost, de asemenea, ignorate, lăsând sistemul vulnerabil în fața abuzurilor.

„Schema Ponzi” din Liban a fost determinată și de deficitele de cont curent și de cursul de schimb supraevaluat cauzat de politica băncii centrale de menținere a ratelor fixe față de dolar. În economie, a spus Saidi, este ceea ce s-ar numi „trinitatea imposibilă”, adică un stat nu ar putea avea simultan rate de schimb fixe, liberă circulație a capitalului și independența politicii monetare.

În aprilie 2022, Libanul a încheiat un proiect de acord de finanțare cu FMI care ar acorda echivalentul a aproximativ 3 miliarde de dolari, pe 46 de luni, în schimbul unui pachet de reforme economice. Cu toate acestea, în iunie, Asociația Băncilor din Liban a numit proiectul de acord cu FMI „ilegal”, blocând procesul.