educatie va afecta dezvoltarea viitoare a sistemului economic si social. Pentru a iesi din cercul vicios, au aruncat piatra filozofala in marea cu dileme ale societatii… cunoasterii. Ilustri reprezentati ai institutiilor de invatamant superior s-au repezit sa scoata educatia din apele tulburi ale inceputului de mileniu.De cativa ani, acestia se reunesc si discuta strategii de unificare si dezvoltare a spatiului european in domeniul educatiei. Declaratia de la Bologna, semnata in iunie 1999, reprezinta un fel de Biblie a politicilor europene in domeniul invatamantului superior ce urmeaza a fi implementate pana in 2010. La vremea respectiva, Romania s-a angajat, in mod explicit, pentru introducerea acquis-ului comunitar, prin adoptarea deplina a legislatiei si directivelor in materie. Acum a venit timpul sa dea socoteala. Reprezentantii tuturor universitatilor din tara s-au trezit convocati de urgenta la Conferinta Nationala a Invatamantului Superior. Premierul Adrian Nastase insusi a tinut sa participe la deschiderea lucrarilor, pentru a da greutate acestei reuniuni ce trebuie bifata corespunzator de supraveghetorii nostri europeni la capitolul educatie. Discursul s-a dovedit a fi doar o palida fotografie a unei realitati pe care o cunoastem prea bine, pentru ca o traim zi de zi. Nu era nevoie sa tina un discurs la tribuna primul-ministru insusi pentru a afla ca este necesara o corelare a invatamantului cu piata muncii sau ca este nevoie de o planificare pe termen lung. stiam ca este extrem de dura competitia cu piata muncii europene. Ceea ce aveam nevoie sa intelegem a fost expediat intr-o singura propozitie: „In cativa ani, aceasta piata a muncii va genera multe constrangeri.” Din ‘90 suntem dusi cu zaharelul spre gradina raiului din Uniunea Europeana, dar gustul este tot mai amar. Poate ca acesta ar fi fost momentul pentru a se discuta riscurile integrarii sistemului romanesc de invatamant cu spatiul pietei muncii europene. In noul context al eternei reforme a invatamantului, costurile politei de asigurare se vor mari apreciabil. „Rascrucea la care a ajuns invatamantul nostru universitar”, despre care a amintit metaforic dl Nastase, in sens concret inseamna alti bani, de la un buget consolidat pe distrugerea sperantei intr-un trai mai bun, pentru a se face noi experimente pe generatiile viitoare. Daca scopul noii reforme este doar de a realiza obiectivele programului frumos intitulat „Spatiul European al Invatamantului Superior”, bunul-simt ar fi trebuit sa-l determine pe dl Nastase sa ocoleasca astfel de manifestari festiviste. Discursul rasunator tinut de ministrul educatiei Alexandru Athanasiu de la tribuna Aulei Universitatii Bucuresti a fost, de altfel, un moment de aducere aminte a vremurilor trecute. Sacadat, hotarat si cu intonatie. Impanat pana la refuz cu obiective si masuri. Am privit chipurile sutelor de rectori, decani si profesori universitari prezenti la conferinta. Am incercat sa deslusesc din mimica impresiile provocate de lunga si obositoarea lectura facuta de ministru! Dupa varsta, mai toti participantii aveau un indelung exercitiu al sedintelor. Pe fetele lor se putea citi doar rezistenta data de obisnuinta de a sta ore in sir la sedinte. Savoarea de a aplauda prelung sfarsitul unui discurs urmat de o masa festiva. Nimeni nu a pus o intrebare. Nimeni nu a avut nimic de obiectat. In momentul in care „plenara” s-a spart pe ateliere, un onorabil profesor a sarit literalmente asupra unui student, venit sa prezinte opinia tinerilor despre asigurarea calitatii invatamantului. Doar ca nu i-a dat la palma cu linia pentru ca nu este in stare sa vorbeasca liber. Oare de ce nu a intervenit, cu aceeasi determinare, pentru a-l atentiona si pe ministrul educatiei ca vremea discursurilor citite, chiar pe ton baritonal, a apus?