Cu citeva zile iainte de a-si depune demisia, Mirel L?ariuc, persoana care l-a ilocuit i functia de presedinte al CNVM pe greu icercatul stefan Boboc, avea o discutie interesanta i biroul sau cu unul dintre subalterni. „Suntem legali? Avem posibilitatea sa impunem ANSVM si SNCDD sa accepte decizia noastra?”, itreba banuitor L?ariuc. „Nu este nici o problema, legea este de partea noastra, iar ANSVM i-a fost retras dreptul de autoreglementare”, a venit raspunsul linistitor al functionarei. „Atunci da-i drumul! O sa vedem ce-o sa se-ntimple”, a ordonat ferm presedintele CNVM. Apoi si-a aprins o tigara si s-a asezat comod i scaunul sau ergonomic.
Ce s-a itimplat apoi putea fi citit trei zile mai tirziu pe prima pagina a ziarului Bursa: „Rasdaq se afla i fata unui scandal comparabil cu FNI”, era titlul mare al unui articol i care se faceau dezvaluiri de senzatie. Rasdaq, se putea citi aici, raporteaza zilnic publicului tranzactii neadevarate, iar valorile mari raportate de aceasta piata nu sunt, de fapt, decit simple imprumuturi camataresti ce foloseau un sistem electronic de milioane de dolari. Brokerii si societatile de valori mobiliare s-au aruncat cu frenezie i itr-o afacere care nu mai avea nimic de a face cu meseria lor.
Ce s-a itimplat de fapt? Este vorba de un lucru care era bine stiut i sistemul Rasdaq, dar care era la fel de bine tinut departe de ochii publicului. Mecanismul nu era complicat, dar pentru itelegerea lui este necesar sa fie cunoscut cum functioneaza piata Rasdaq. Aceasta a fost conceputa ca o retea i care SVM-urile erau legate itre ele printr-un sistem electronic, iar vinzarea si cumpararea de actiuni se facea pe baza negocierii (adesea, telefonic) itre brokeri. Cind doi brokeri se itelegeau asupra pretului, tranzactia era raportata i sistem, si din acest moment intra i joc o alta institutie: Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare (SNCDD).
Jocuri periculoase
Aceasta prelua tranzactiile raportate de brokeri si se asigura ca vinzator de actiuni va primi banii, iar cumparatorul va intra i posesia actiunilor. Conform legii, toata aceasta schimbare de proprietate trebuia sa se desfasoare i maximum trei zile de la efectuarea tranzactiei, sau asa-numitul termen de T+3. Dupa acest mecanism a functionat Rasdaq multa vreme, dar la un moment dat, brokerii au abandonat aceasta regula. Ei au iceput sa icheie tranzactii de vinzare-cumparare, atita ca aruncau itr-un timp idepartat, de obicei T+30, momentul i care posesorul actiunilor isi primea banii, iar cumparatorul intra i posesia actiunilor. Tranzactiile erau isa raportate publicului ca fiind icheiate i chiar ziua i care brokerii au batut palma. in acest fel Rasdaq arata zilnic ca ruleaza sume mari de bani, care de fapt nu se gaseau nicaieri.
La un moment dat, tranzactia cu actiuni era doar un pretext. De fapt, nu se mai faceau transferuri reale de proprietate, ci se imprumutau bani. Cum? in primul rind era nevoie de o persoana care sa aiba un numar mare de actiuni la o anumita companie (sau era gasita o persoana cu bani, dispusa sa cumpere niste actiuni pe care apoi sa le ruleze).
Apoi erau asteptate persoane dornice de un imprumut. Cind cele doua parti se itilneau, prin intermediul brokerilor, se facea urmatoarea manevra: brokerul care reprezenta creditorul dadea un ordin de vinzare catre brokerul care reprezenta debitorul. Tranzactia se icheia, de obicei, la valoarea de piata si i perioada T+3. Brokerul debitorului dadea imediat iapoi un ordin de vinzare a acelorasi actiuni, la un pret care includea si dobinda, dar la un termen mult mai idepartat, adica acela la care debitorul se obliga sa iapoieze creditul plus dobinda. Acest lucru crea fluctuatii mari ale pretului actiunilor i piata, dar este itru totul permis de Rasdaq (care spre deosebire de Bursa de Valori nu fixeaza limite ale fluctuatiei pretului).
Evident, SNCDD era prima institutie care sesiza neregula, dar nu avea nici un interes sa o ilature, atita timp cit pentru orice tranzactie aici se percepea un comision, si cu cit valoarea tranzactiei era mai mare, cu atit era mai mare si comisionul institutiei. De buna seama, si brokerii isi luau comisioanele lor, la fel ca si CNVM, si chiar Ministerul Finantelor, care taxeaza orice tranzactie de pe piata de capital cu 1% din valoare, asa ca toata lumea era supermultumita.
SVM-urile lasate sa scoata camasa
Exista isa o problema: garantarea imprumuturilor. in mod normal, este problema brokerilor si a SVM-urilor care ii angajeaza sa se asigure ca clientii lor au banii i cont i momentul cind vor sa cumpere actiuni sau daca au actiunile i cont cind dau ordin de vinzare. Dar, evident, cel care se imprumuta cumparind actiuni nu avea bani, si atunci acesta garanta cu casa, pamint, masina sau orice alte buni de valoare, icheind la notariat un act de cesiune a acestora i favoarea SVM-ului intermediar.
Lucrurile pareau i regula, si din ce i ce mai multi brokeri si SVM-uri doreau sa intre i jocul banos. Dar aceasta a complicat problema. Actiunile care purtau data decontarii la T+30 (sau mai bine zis contractul de imprumut) erau vindute mai departe altor SVM-uri, iainte de termenul scadent, astfel ca la un moment dat se ivirteau doar banii (dobinzile), iar actiunile nici nu mai contau. S-a ajuns astfel la situatia cind posesorul actiunilor (contractul de imprumut) sa fie o veriga idepartata a lantului. S-au creat sincope cind debitorul n-a mai reusit sa-si onoreze plata, si atunci ultimul beneficiar al actiunilor a intrat i panica. Sistemul era amenintat sa se prabuseasca. Atunci a intrat i scena Mirel L?ariuc.
Sesizat, probabil, de plingerile perdantilor, presedintele CNVM (care fiind nou si neexperimentat i piata de capital, este de presupus sa fi aflat printre ultimii de manevra) a fost obligat sa actioneze. Ordinul dat i acea dimineata subalternei sale era menit sa puna capat periculosului joc. Acesta spunea ca, icepind cu data de 26 noiembrie, decontarile pe Rasdaq sa se faca i perioada legala de T+3. SVM-urile care nu reuseau sa achite banii i contul actiunilor erau astfel bune de plata.
Ordinul lui L?ariuc a bulversat piata. SVM-urile au fost nevoite sa forteze debitorii sa returneze mai repede banii si sa renunte la itelegere. Dar i cele mai multe cazuri, cei care au imprumutat banii ii folosisera deja si nu puteau sa-i iapoieze. in plus, chestiunea nu mai era problema creditorilor si a debitorilor, ci a SVM-urilor. Ele au facut jocurile, ele sa le descurce. Mai mult, camatarii isi vroiau dobinda si nu-i interesa de unde o vor scoate SVM-urile. Era o situatie fara iesire, i care au fost prinse importante persoane publice (multi parlamentari, se pare), actionari la diferite SVM-uri din tara.
L?ariuc trebuia sa aleaga. Da ordinul, si-si pune-n cap prieteni si dusmani deopotriva, sau ichide ochii si pe umerii lui planeaza o greutate pe care cu greu o va putea duce de-acum iainte. Cind a dat functionarei OK-ul, decizia fusese luata. Iar cind a tras puternic i piept fumul de tigara si s-a lasat moale i scaunul ergonomic, Mirel L?ariuc nu mai era deja presedinte al CNVM. Demisia si-a anuntat-o trei zile mai tirziu.