Dracula Park a fost lansat oficial pe data de 5 noiembrie si va fi amplasat la cinci kilometri de Sighisoara. Proiectul Dracula Park este administrat de Fondul pentru Dezvoltare Turistica SA, o societate comerciala, infiintata de Consiliul local Sighisoara, ce detine 99,9% din capitalul social initial, rezultat din evaluarea terenului adus ca aport la capitalul social.
Pentru demararea lucrarilor, Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara va lansa pe data de 12 decembrie, o emisiune de actiuni in valoare de 155 miliarde lei. Oferta de vanzare a actiunilor se va derula pe parcursul a 45 de zile si va fi intermediata de societatea de valori mobiliare Active International. Titlurile vor putea fi achizitionate de orice persoana fizica sau juridica, de la cele 62 de sucursale ale Bancii Comerciale Romane sau de la sediile Active Internationale. Pretul nominal al unei actiuni este de 10.000 lei, iar pretul de vanzare a fost stabilit la 10.200 lei/actiune, suma ce cuprinde cheltuielile cu comisioanele, taxele si spezele aferente ofertei publice. Numarul minim de actiuni ce pot fi achizitionate de un investitor este de zece.
Ulterior finalizarii operatiunii si confirmarii de catre Comisia Nationala de Valori Mobiliare a raportului privind rezultatele ofertei, societatea „Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara” SA va fi declarata societate de tip deschis, urmand ca actiunile emise sa fie cotate la Bursa de Valori Bucuresti sau pe o alta piata reglementata si supravegheata de CNVM. Aceasta oferta de actiuni este prima dintr-o serie de trei de asemenea oferte, destinata finantarii constructiei parcului de distractii conceput in jurul legendei contelui Dracula. Data lansarii urmatoarei oferte publice pentru vanzarea de actiuni va fi stabilita dupa demararea lucrarilor in primavara viitoare. Parcul de distractii va ocupa in prima etapa numai 60 de hectare de teren din cele 130 ha care au fost puse la dispozitie de Consiliul Local Sighisoara. Complexul va cuprinde o baza sportiva, un amfiteatru pentru spectacole, Institutul International de Vampirologie, o expozitie in miniatura a cladirilor si zonelor reprezentative din Romania, Castelul lui Dracula, catacombe, un lac artificial cu un restaurant amenajat pe o insula, manej, o gradina labirint, precum si spatii de cazare in casute, vile si un hotel de patru stele. Constructia intregului obiectiv, estimata la 31,5 milioane USD, este prevazuta a fi finantata din trei surse: Fondul pentru dezvoltare turistica va suporta 14,2 milioane de dolari, Consiliul Local Sighisoara si Ministerul Turismului 2,17 milioane de dolari, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si Ministerul Industriei si Resurselor 2,66 milioane de dolari, iar 14,66 milioane de dolari vor reprezenta finantarea din surse private. Trebuie precizat ca actionari vor fi numai SC FDTS SA si investitorii care vor achizitiona titlurile oferite in cadrul ofertelor publice de vanzare. Ministerele participa cu fonduri in cadrul programelor proprii de reabilitare a zonei, care tin exclusiv de dezvoltarea infrastructurii.
Turistii vor cheltui
in medie 25 USD/zi
Pentru a evalua rentabilitatea investitiei, initiatorii proiectului au estimat cifra de afaceri pentru 1,1 milioane de vizitatori anual. Acesta este afluxul de vizitatori considerat ca va fi atins dupa primii patru ani de functionare si luand in calcul o taxa de intrare de cinci dolari, apreciata ca fiind mica in comparatie cu cele practicate de alte parcuri de distractii din alte tari. Veniturile anuale obtinute din exploatarea Dracula Park se preconizeaza sa atinga nivelul de 27 milioane USD, din care 12,5 milioane vor reveni societatii comerciale Fondul pentru dezvoltare turistica Sighisoara. Profitul net estimat este de 2,83 milioane USD/an, cu o rata a profitabilitatii de 22%. Termenul de amortizare a investitiei este de zece ani de la punerea in functiune a parcului. Cei care vor achizitiona actiuni din prima emisiune nu trebuie sa mizeze pe incasarea de dividende substantiale mai devreme de 2005, an in care se va atinge numarul planificat de vizitatori. Investitia poate fi insa rentabila si pe termen scurt, in cazul in care va exista interesul pentru cumularea de pachete de actiuni de pe piata bursiera. Dupa listarea la bursa, actiunile pot fi vandute cu un castig substantial, cu mult inainte ca parcul sa fie deschis integral publicului. La fel de posibila este si varianta a doua, ca pretul actiunilor sa scada sub valoarea nominala, daca nu va exista un interes major pentru acumularea de pachete semnificative de actiuni.
Decizia de a amplasa parcul de distractii in imediata vecinatate a cetatii medievale din Sighisoara a suscitat, pe buna dreptate, discutii aprinse. De ce Sighisoara si nu altundeva? Controversele legate de infiintarea parcului de distractii Dracula Park au adus publicitate proiectului, despre care s-a scris in ziare precum Financial Times, dar si in cotidiene tiparite in Hong-Kong sau in Canada. Exploatarea comerciala a mitului Dracula s-a dovedit a fi, pana in prezent, o idee buna, relatarile despre un asemenea proiect fiind rare in presa internationala. Amplasamentul ales are la baza consideratii comerciale: Sighisoara se afla la 40 de kilometri de viitoarea autostrada care va lega vestul Europei de Orient, si se afla si in apropierea aeroporturilor din Tg. Mures si Sibiu.
Conform planului, constructia va demara in primavara anului viitor, imediat ce vremea va permite inceperea activitatii. Graficul lucrarilor arata ca finalizarea lor va avea loc la sfarsitul anului 2003, moment in care vor fi date in exploatare toate dotarile din parcul de distractii. Insa complexul turistic va genera primele profituri inainte de sfarsitul anului viitor, cand pot fi terminate o parte din constructii.    

Graficul punerii in functiune a obiectivelor turistice

Noiembrie 2001. Finalizarea studiilor premergatoare: studiul de prefezabilitate si fezabilitate si sustinerea licitatiei pentru solutie.

Octombrie 2002. Elaborarea proiectelor de executie si obtinerea autorizatiilor: autorizarea PUD si obtinerea Certificatului de urbanism; proiect de infrastructura generala, pana la proiecte de detalii etapele 1,2,3.

Aprilie – noiembrie 2002. Lucrari infrastructura: alimentarea cu energie electrica, gaze naturale, apa, canalizare si statia de epurare vor fi realizate pana la sfarsitul lunii septembrie 2002. Caile de acces auto si pietonale vor fi gata inca din luna august a anului viitor. Lacul artificial de 12.500 mp va fi umplut cu apa in octombrie, iar parcul va fi amenajat in doua etape, ultima finalizata in luna octombrie a aceluiasi an.

Aprilie – noiembrie 2003. Perioada cea mai lunga va fi alocata constructiei cladirilor, din care o mare parte va finalizata pana la sfarsitul anului 2002. Unitatile de cazare vor fi construite in trei etape distincte, astfel incat in toamna viitoare sa fie posibil sa primeasca primii turisti. Constructia castelului va dura conform programului numai sase luni, cel mai mult timp fiind necesar pentru finalizarea lucrarilor cladirii institutului de vampirologie.
Daca se va respecta intregul plan, este posibil ca la inceputul anului 2003 parcul sa poata functiona normal, investitiile din ultimul an urmarind doar suplimentarea locurilor de cazare si alimentatie publica, precum si finalizarea lucrarilor pentru parcul de distractii.