La doi ani de la apariția pandemiei, experții admit că s-au înșelat: Au fost mult mai eficiente

Mai mulți experți internaționali au recunoscut că s-au înșelat în primele evaluări pe care le-au făcut cu privire la pandemia de coronavirus, scrie The Guardian, care a vorbit cu aceștia.

Peter Openshaw este pneumolog şi imunolg expert în echipa de cercetare a bolilor infecţioase la Imperial College London. La început, el a privit cu scepticism vaccinurile anti-COVID, spunând că nu a existat ”exemplul unui vaccin pentru coronavirusurile umane, iar cele pentru animale nu erau grozave”.

”Au fost mult mai eficiente decât speraserăm. (…) Un om care studiază imunitatea la virusuri de 30 de ani ar fi trebuit să aibă o capacitate mai bună de predicție cu privire la vaccinuri”, a mai spus acesta.

Allyson Pollock, profesor de sănătate publică la Newcastle University, regretă că nu a luat o altă poziție cu privire la închiderea școlilor la începutul pandemiei. Acesta spune că ”am ştiut aproape imediat că copiii sunt grupul cu cel mai scăzut risc”, însă carantina s-a aplicat la fel peste tot, chiar și în locurile cu puține infectpri.

”Trebuia să existe posibilitatea instalării unui cordon sanitar în jurul zonelor rurale izolate. Şcolile ar fi trebuit închise pe o perioadă scurtă: s-a creat multă frică şi emoţie, dar guvernul putea să apeleze la sisteme de studiu în zile diferite şi să facă tot posibilul să menţină şcolile deschise”, spune el, adăugând că ”a doua tură de închideri a fost catastrofală pentru copii. A fost realmente dificil să-mi exprim punctul de vedere pentru că totul a devenit prea politizat”.

Adevăratul rol al savanților într-o pandemie

Sursa anterior citată arată că Susan Michie, directorul centrului pentru modificare comportamentală la University College London, are o cu totul altă părere despre utilitatea mășților.

La început, dovezile despre purtarea măștilor nu erau prea clare, în contextul în care se credea că virusul se transmite prin stropi de salivă. Pe acest fond, apăruseră îngrijorări cu privire la răspândirea extrem de ușoară a virusului prin atingerea măștii apoi suprafețele.

Expertul a mai spus că două evoluții i-au schimbat perspectiva, fiind vorba despre apariția dovezilor că virusul se transmite prin aerosoli decât prin stropi de salivă.

Neil Ferguson, epidemiolog la Imperial College London, a venit cu trei evaluări greșite.

”1. Subestimarea proporţiei de infecţii importate care erau ratate de testele efectuate asupra celor ce reveneau în ţară în februarie/martie 2020. Estimarea era de 70% în timp ce analizele retrospective au arătat că, de fapt, a fost de 90%. Doar când s-a început testarea sistematică în spitale, în 10 martie, ne-am dat seama cât de mult se extinsese epidemia.

2. Deşi mă aşteptam ca virusul să evolueze, gradul de evoluţie observat când a apărut prima dată tulpina Alpha, laolaltă cu nivelul de creştere a transmisibilităţii, m-au surprins.

3. Pe măsura sporirii imunităţii în rândul populaţiei în ultimul an, relaxării măsurilor de distanţare socială şi apariţiei unor noi variante ale virusului , predicţiile cu privire la cursul viitor al pandemiei, chiar pe termen scurt, au devenit o sarcină mai dificilă decât mi-am imaginat – în parte din pricina imprevizibilităţii comportamentelor umane, în parte din cauza faptului că, deşi putem prezice destul de fidel eficienţa vaccinurilor în cazul unor noi variante, gradul se severitate şi de transmisibilitate, aceşti factori au asociate necunoscute care, în combinaţie, complexifică sarcina de a prevedea tendinţe viitoare”, spune acesta.