La cât timp trebuie schimbată masca de protecție. Ce trebuie să ceri de fapt la farmacie
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru vine cu noi precizări după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat recent că începând din data de 15 mai, cetățenii vor fi obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.
Nelu Tătaru susține că masca trebuie purtată doar în spații închise. În ceea ce privește schimbarea măștii, ministrul atrage atenția că aceasta trebuie schimbată după 2 sau 4 ore, deoarece poate deveni un pericol.
„Masca se folosește doar când suntem în spații închise sau în mijloacele de transport în comun. În celelalte spații se folosește doar în condițiile în care avem o boală respiratorie și putem infecta noi. O mască se folosește între 2 și 4 ore. Dincolo de acest interval poate deveni ea însăși un pericol pentru că la nivelul ei se pot aduna secreții”, a explicat Nelu Tătaru, la B1 TV.
În ceea ce privește capacitatea României de a pune la dispoziție zeci de milioane de măști începând cu data de 15 mai, ministrul a susține că „în acest moment, nu, dar odată cu reluarea activității, bănuiesc că fiecare unitate de producție, fiecare farmacie își va putea face aceste aprovizionări”.
Ce trebuie să ceri la farmacie
Totodată, Nelu Tătaru a vorbit despre ce informații ar trebui să ceară de la farmacie românii care vor să-și cumpere măști, pentru a se asigura că achiziționează un produs sanitar care asigură într-adevăr protecția necesară.
Potrivit ministrului, românii „trebuie să ceară caracteristica tehnică a acestei măști și avizarea de către Ministerul Sănătății sau de către Ministerul Apărării”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




