L-au eliminat! Americanii au făcut anunţul în urmă cu scurt timp. Există confirmarea oficială

L-au eliminat! Americanii au făcut anunţul în urmă cu scurt timp. Există confirmarea oficială

Sursa: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 18 aprilie 2023, 15:36

A fost ucis un lider al Statului Islamic responsabil de planificarea unor atacuri în Orientul Mijlociu şi Europa, într-un raid american de elicopter în nordul Siriei. Este o lovitură grea dată ISIS, a anunțat Washingtonul.

Un lider ISIS a fost ucis de forţele Comandamentului central american (CENTCOM). Pentagonul a anunțat că Abd-al-Hadi Mahmud al-Haji Ali şi alţi doi luptători ai organizaţiei extremiste Stat Islamic au fost uciși într-un raid luni dimineaţă.

Bărbatul era un lider de rang înalt al ISIS şi „planificator operaţional responsabil de planificarea unor atacuri teroriste în Orientul Mijlociu şi Europa”, a declarat CENTCOM într-un comunicat, adăugând că bărbatul respectiv a fost ţinta operaţiunii.

Armata americană a precizat că raidul a fost lansat după ce serviciile de informaţii au dezvăluit un complot al Statului Islamic pentru a răpi oficiali din străinătate şi a-i folosi ca monedă de schimb.

„Ştim că ISIS îşi păstrează dorinţa de a lovi dincolo de Orientul Mijlociu”, a declarat purtătorul de cuvânt al CENTCOM, colonelul Joe Buccino. „Acest raid dă o lovitură semnificativă operaţiunilor ISIS în regiune, dar nu elimină capacitatea ISIS de a conduce operaţiuni”.

Operațiunea a fost confirmată

CENTCOM a anunţat anterior că două persoane înarmate au fost ucise în operaţiune, despre care se crede că nu a produs victime civile.

Rami Abdel Rahman, şeful Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), a confirmat pentru DPA că operaţiunea a avut loc şi că trei persoane au fost ucise, două la locul operaţiunii şi a treia la marginea unui sat.

Potrivit OSDO, atacul a avut loc în apropierea localităţii Jarabulus, la est de Alep, duminică după miezul nopţii. Forţele americane au fost desfăşurate în Siria în 2015 pentru a-i ajuta pe kurzii sirieni şi aliaţii lor în lupta împotriva Statului Islamic, menţionează DPA.

Alt lider a fost ucis la începutul lunii

Un alt lider al Statului Islamic, Khaled Aydd Ahmad al-Jabouri, însărcinat cu planificarea atacurilor în Europa, ucis într-un atac aerian în Siria, la începutul lunii aprilie.

Khaled Aydd Ahmad al-Jabouri era ”însărcinat cu planificarea atacurilor SI în Europa”, precizează într-un comunicat CENTCOM.

Gruparea Statul Islamic a revendicat o serie de atacuri sângeroase în Europa, în timpul ascensiunii sale, când controla regiuni vaste în Siria şi Irak în care a proclamat un ”califat” în care domnea teroarea.

SI a revendicat atentatele de la 13 moiembrie 2015 la Paris şi Saint Germanin, soldate cu 130 de morţi, şi atentatul de la Nisa, la 14 iulie 2016, în sud-estul Franţei, soldat cu 86 de morţi.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.