Paul Krugman s-a arătat de asemenea un susținător al manifestanților, arătând  că au dreptate atunci când spun că Wall Street-ul este o putere distructivă atât politică și economică.

Aflată în a treia săptămână de proteste, mişcarea anti-capitalistă ‘Occupy Wall Street’ (Să ocupăm Wall Street-ul) a primit sprijinul cel puţin neaşteptat din partea miliardarului George Soros. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă la ONU, că îi priveşte cu simpatie pe manifestanţi şi opiniile lor, adăugând că le înţelege sincer reacţia, scrie Le Figaro în ediţia de marţi. Citește și Roubini trâmbițează distrugerea capitalismului. Soros devine anticapitalist. Imagini de coșmar Răspunzând unei întrebări despre manifestanţii care au încercat să blocheze Podul Brooklyn la sfârşitul acestei săptămâni şi care au facut apel la organizarea de noi proteste, miliardarul a spus că o mare parte din furia manifestată de protestatarii anticapitalişti, precum şi de ultraconservatorii din cadrul ‘tea party’, vizează în primul rând acţiunile băncilor.
<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/xpOMlDVaXzc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

El a vorbit şi despre soarta proprietarilor de întreprinderi mici, pentru care dobânzile au urcat de la 8% la 28% după criza din 2008. ‘Şi pentru că depindeau de acest credit pentru a-şi gestiona întreprinderile, mulţi dintre ei au fost nevoiţi, în realitate, să îşi înceteze activitatea’, a continuat el. ‘În acelaşi timp, hotărârea de a nu injecta capital în bănci, ci, în realitate, de a le scăpa de activele neperformante şi a le permite să iasă din gaură, lasă băncile cu super-profituri şi le permite să ofere super-bonusuri’, a adăugat miliardarul.

Indignaţii’ din New York au fost la început, acum trei săptămâni, în număr de cinci sute, iar acum au ajuns la peste trei mii. Potrivit unor surse din cadrul mişcării ‘Occupy Wall Street’, 5.000 de persoane au defilat miercuri, iar organizaţiile sindicale vorbesc de o cifră cuprinsă între 8.000 şi 12.000 de manifestanţi. Canalul ABC News a menţionat chiar 15.000 de persoane.

‘Nu numai că manifestanţii sunt în număr mai mare, dar ei sunt şi mai bine organizaţi’, scrie Washington Post. ‘Ei acordă ajutor medical şi distribuie chiar şi un ziar’, potrivit publicaţiei. Mai mulţi ziarişti, care iniţial au scris că manifestanţii ‘făceau mult zgomot pentru nimic’, şi-au schimbat acum părerea.
Citește și Roubini trâmbițează distrugerea capitalismului. Soros devine anticapitalist. Imagini de coșmar Declarație șocantă: America are nevoie de bani cât pentru un război