Klaus Iohannis s-a dat de gol! Ce plan are cu pensiile din România
Se anunță vești noi pentru pensionari începând cu anul 2020. Președintele Iohannis se declară nemulțumit de vârsta de pensionare și speră ca modificarea acesteia să aibe loc în cel mai scurt timp. De asemenea pensionarii trebuie să ia o decizie.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, într-o discutie informală cu presa la Palatul Cotroceni, că vrea o rezolvare „cât mai curând” în ceea ce privește pensionarea la 40 de ani.
„Sper că o reglăm cât de curând, e un pic prea devreme să ieși la pensie la vârsta asta”, a spus șeful statului.
În ceea ce privește vârsta de pensionare legală în România, Iohannis le oferă oamenilor posibilitatea de alege. Adică, persoanele care sunt angajate în sistemul bugetar ar trebui să poată opta pentru a rămâne, dacă doresc, în activitate după vârsta de pensionare, mai ales în cazul medicilor și profesorilor.
Totuși, șeful statului a explicat că acest lucru ar trebui să se facă fără posibilitatea cumulării pensiei cu salariul.
Dacă medicii și profesorii ar avea dreptul să profeseze și după vârsta de pensionare, acest lucru ar rezolva într-o oarecare măsură criza de specialiști calificați, a argumentat Iohannis.
Ce se întâmplă cu pensiile speciale ?
În ceea ce privește pensiile speciale, șeful statului a spus că mai este nevoie de o analiză serioasă pe acest subiect, în Parlament fiind doar o discuție în acest sens.
Camera Deputatilor nu a dezbătut în sedința de plen de miercuri proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat.
Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abroga pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





