Klaus Iohannis a participat la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naționale a României. Proaspăt întors din turneul din Africa, președintele a apărut bronzat chiar în prima zi din luna decembrie.

Klaus Iohannis s-a întors bronzat în țară

Președintele a ajuns în Piața Arcul de Triumf cu doar câteva minute înainte de începerea paradei militare. Ulterior, a mers pentru a saluta Garda de Onoare și a depus o coroană de flori.

Acesta s-a așezat între premierul Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. În primul rând s-au mai aflat Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, dar și Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale.

Spre deosebire de ceilalți oficiali de la tribună, președintele a avut un ten mai închis la culoare, lucru care arată că a profitat din plin de soarele din emisfera sudică.

klaus iohannis, nicolae ciuca
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Parada militară a început vineri în Piaţa Arcului de Triumf

Amintim că parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început vineri în Piaţa Arcului de Triumf. Acesta este un edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 87 de ani, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Reginei Maria.

În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti. Alături a fost baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei. A fost prezent și corul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, format din 100 de studenţi.

În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun, în semn de salut. A fost folosită muniţie de manevră. Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Mai apoi, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.

A fost prezenți și următorii oficiali:

  • premierul Marcel Ciolacu;
  • preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă;
  • preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis;
  • membri ai Guvernului;
  • şefi de instituţii;
  • reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai cultelor religioase;
  • politicieni;
  • veterani.

Iohannis va pleca la Dubai în ziua în care este celebrată Marea Unire

Amintim că Iohannis va pleca la Dubai chiar de 1 Decembrie, ziua în care este celebrată Marea Unire. Scopul plecării este conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Acesta a fost motivul din cauza căruia recepția de Ziua Națională de la Palatul Cotroceni a fost programată, spre deosebire de anii trecuți, când avea loc seara, la ora 14:00

Discursul lui este programat să aibă loc în fața celor peste 70.000 de participanți în ziua de 2 decembrie. Totodată, organizatorii au stabilit o limită de 3 minute pentru discursul fiecărui vorbitor.

Astfel, va fi utilizat un dispozitiv pentru a marca timpul respectiv. Părțile sunt încurajate să se asigure că declarațiile lor naționale nu depășesc limita impusă.

Trebuie menționat și că mai mulți șefi de stat vor fi prezenți în Dubai pentru Summitul COP28. Intervenția președintelui român este programată după ora 9:20.

În același segment vor vorbi președintele Franței și prim-miniștrii Italiei, Germaniei, Olandei, Norvegiei, Japoniei, Suediei, Finlandei și nu numai.