Energica și curajoasă în abordarea coregrafică, Cocuța, pe numele real Andra Eugenia Gheorghe, intră în echipa juriului de la „Îmi place dansul”, competiția electrizantă care ii va ține pe români în fața televizoarelor în această toamnă, la Kanal D.

Cocuța a început să danseze de la o vârstă fragedă, la 9 ani deja începea cursurile de balet, dar spune că e îndragostită iremediabil de dansul contemporan. Absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, a strălucit prin dans și coregrafiile propuse în cadrul unor show-uri TV de succes. S-a remarcat de-a lungul timpului prin creativitate, dinamism, generozitate artistică și puterea de a-și atrage simpatia publicului larg, precum și pe a celor alături de care a lucrat de-a lungul timpului, pe marile scene sau în studiourile de televiziune. A impresionat pe scena Teatrului National, în muzicalul de succes „Chicago”, de asemenea a avut apariții remarcabile în muzicalurile „Romeo și Julieta” și „Mamma Mia”.

Cocuța așteaptă cu nerăbdare să îi întâlnească pe concurenții de la „Îmi place dansul” și consideră că principala trasătură a unui bun dansator este sinceritatea în exprimarea trăirilor.

„Îmi doresc să descoperim prin intermediul acestui show extraordinar concurenți foarte talentați; ceea ce apreciez eu la un dansator, profesionist sau pe drumul de a ajunge profesionist, este ceea ce oferă el din punct de vedere emoțional. Sunt foarte mulți dansatori tehnici, care ramân doar <executanți>. Pentru mine, un dansator talentat trebuie să transmită ceva puternic. Aștept personaje, oameni care să facă spectacol, concurenți care să aibă emoție de oferit!”‘, spune Cocuța.

Cocuța se alătura astfel lui Beatrice Rancea, cele două profesioniste ale dansului fiind și primii doi membri anuntați ai Juriului „Îmi place dansul”.

Castingul pentru show-ul „Îmi place dansul” este în desfășurare, toți cei care își doresc să își exprime talentul în fața țării întregi se pot înscrie în competiția televizată accesând pagina casting.kanald.ro. Îi așteaptă una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lor, adrenalina competiției, un show total în care vor avea ocazia să își demonstreze pasiunea pentru această artă.

Te-ar putea interesa și: