Principalele probleme cu care se confruntă  firmele sunt: nivelul ridicat al fiscalității, impredictibilitatea mediului fiscal și concurența. Accesul la finanțare se situează pe penultimul loc din punct de vedere al magnitudinii cu care firmele resimt această problemă ca fiind una presantă, potrivit unui raport al BNR. ”Față de sondajul anterior (martie 2017), modificări notabile sunt în sensul creșterii pentru costurile de producție și disponibilitatea forței de muncă bine pregătite și în scădere pentru lipsa cererii”, se arată în document.

În septembrie 2017, 40 la sută dintre companii spuneau că rata medie a dobânzii  la creditele în lei pe care le au contractat se situează în intervalul 3-5 la sută. Firmele care au accesat împrumuturi în euro se finanțează în mare parte la o rată de dobândă cuprinsă între 2 la sută și 4 la sută. ”Capacitatea companiilor de a face față unor  evoluții nefavorabile privind rata dobânzii este redusă, o creștere de până la 3 puncte procentuale a ratei dobânzii, atât la împrumuturile denominate în lei, cât și la cele în euro, afectând semnificativ activitatea companiei și/sau capacitatea de rambursare a creditului în rândul a peste jumătate din firmele respondente”, spune documentul.

Potrivit BNR, companiile vor să își reducă gradul de îndatorare șu nu mai vor să contracteze un credit. În ceea ce privește creditele în lei, 37 la sută dintre firmele care au declarat că au nevoie de finanțare au indicat nivelul de 2 la sută ca fiind rata maximă a dobânzii la care ar fi dispuse să se împrumute, în timp ce 29 la sută dintre acestea ar accepta un credit în lei cu dobândă de maximum 4 la sută. Rata maximă acceptabilă a dobânzii pentru creditele în euro, în percepția firmelor care necesită finanțare, este de 1,5 la sută în cazul a 41 la sută din acestea, în timp ce alte 21 la sută ar accepta o rată maximă a dobânzii cuprinsă între 1,5 și 3 la sută. Rata medie a dobânzii pentru creditele în lei se situa la 3,9 la sută la septembrie 2017,  cu toate acestea doar 12 la sută dintre companii ar accepta un împrumut cu dobânda cuprinsă între 2 la sută și 4 la sută. În cazul creditelor în euro, rata medie de dobândă la septembrie 2017 era de 2,4 la sută, un procent de 9 la sută dintre firme afirmând că ar  fi dispuse să contracteze un împrumut cu o rată a dobânzii cu valori maxime între  1,5 și 3 la sută.