Joia Mare, tradiții și obiceiuri. Ce este total interzis să faci înainte de Paște
Joia Mare face parte din Săptămâna Patimilor. Este ultima zi de joi dinainte de Paște, iar în această zi sfântă mai multe tradiții și obiceiuri trebuie respectate cu strictețe. Cei care nu vor ține cont de ele se vor confrunta cu anumite probleme în restul anului.
Ce este interzis să faci în Joia Mare? Tradiții și obiceiuri înainte de Paște. Joia Mare vine cu mai multe tradiții și obiceiuri. Spre exemplu, la Liturghia din Joia Mare, la unele catedrale și mănăstiri are loc o rânduială mai specială, „Spălarea picioarelor”, ce se săvârșește după citirea Rugăciunii amvonului.
În acel moment, preotul, sau arhiereul va ieși din biserică așa cum este îmbrăcat, cu o cădelniță în mână și va merge la locul special pentru spălare, unde sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare, scrie crestinortodox.ro.
Tot în acestă zi sfântă se săvârșește denia celor 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei. Deși multe gospodine nu știu, Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle de Paște. Tradiția spune că ouăle vopsite în această zi nu se vor strica tot anul.
Acest lucru este total interzis în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri importante înainte de Paște
În același timp, o altă tradiție mai prevede că astăzi se ține post cu mâncare uscată. De asemenea, în Joia Mare, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. În această zi, creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc, iar fetele fac în timpul slujbei câte un nod pe o sfoară, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.
Tot în Joia Mare, se face și ultima pomenire a morților din Postul Mare. De asemenea, trebuie menționat faptul că, potrivit tradiției, în noaptea dintre Miercurea Mare și Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.
În acest sens, încă din cele mai vechi timpuri, la sate, se spune că este bine să fie lăsate câteva scaune afară, pe care sufletele celor morți să se poată așeza pentru odihnă. Totodată, sunt locuri în care se fac și focuri mari, la curți, pentru ca aceștia să se încălzească.
Ce este interzis să faci în Joia Mare?
În ceea ce privește lucrurile interzise, în Joia Mare, este interzis sărutul, în contextul în care Iuda l-a sărutat pe Iisus chiar înainte să fie prins de romanii pe mâna cărora l-a dat.
Tot în cursul zilei de astăzi este interzis și dormitul. Se spune că cei care vor dormi pe timpul zilei vor fi leneși în tot restul anului. O altă regulă vizează femeile. Acestea nu au voie să spele rufe.
Potrivit tradiției, la morți, în loc să ajungă pomană, se duce apă murdară de la spălat. O altă regulă importantă este că în Joia Mare nu se fac sub nicio formă parastase.
Acest lucru este total interzis în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri importante înainte de Paște
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





