Jazz romano-italian

Teodora Enache este una din putinele cantarete care se incapataneaza sa mearga inainte intr-un gen muzical pe cat de solicitant si de plin de satisfactii intelectuale, pe atat de prost platit.Albumul include noua standarde, adica piese cantate si paracantate de muzicienii de jazz, pentru care ideea de versiune noua are o savoare aparte. Interpretarile orchestrale ale Teodorei Enache sunt originale, chiar daca uneori interpreta este contrast-dezavantajata de talentul matur si mare al pianistului

Teodora Enache este una din putinele cantarete care se incapataneaza sa mearga inainte intr-un gen muzical pe cat de solicitant si de plin de satisfactii intelectuale, pe atat de prost platit.
Albumul include noua standarde, adica piese cantate si paracantate de muzicienii de jazz, pentru care ideea de versiune noua are o savoare aparte. Interpretarile orchestrale ale Teodorei Enache sunt originale, chiar daca uneori interpreta este contrast-dezavantajata de talentul matur si mare al pianistului italian si al colegilor sai de trio, Luigi Bonafede (baterie) si Lucio Terzano (bas).
Sau, altfel spus, pasajele orchestrale se asculta cu placere mai mare decat partile Teodorei. Prestatia acesteia este, totusi, cel putin onorabila, nu numai moral vorbind, ci si muzical. Probabil ca un trio mioritic ar fi pus-o mai bine in valoare, tocmai prin nivelul mai scazut.