În faţa concurenţei de pe segmentul business, unde BlackBerry şi telefoanele Windows Mobile câştigă teren, Nokia contraatacă cu cele mai bune arme, pe segmentul consumer.

Preluând o reţetă deja verificată de Apple, cu iPhone App Store şi iTunes, cel mai mare producător de telefoane mobile va lansa, inclusiv pe piaţa românească, două servicii de tip magazin virtual, Comes With Music şi Ovi Store, primul pentru muzică, iar al doilea pentru aplicaţii. De asemenea, noul serviciu de mesagerie electronică integrat în mobilele Nokia nu va fi destinat doar segmentului business. Şi fiindcă netbook-urile sunt la modă, producătorul a anunţat lansarea unui laptop sub brand propriu. „Vedem cu ochiul liber cum telefoanele mobile nu mai sunt doar telefoane, ci terminale, computere mobile. La fel, internetul fix devine pe zi ce trece internet mobil“, spune Jan Kolimar, General Manager Nokia Central Europe. „Prin urmare, a fost un pas de dezvoltare natural pentru noi, care vedem o oportunitate uriaşă în ceea ce priveşte internetul mobil, iar aceasta e o strategie pe termen lung“.

Comes With Music va permite accesul, pe timp de un an, al celor care au achiziţionat unul dintre mobilele Nokia 5310, N95, N96 sau 5800, la o colecţie de şase milioane de titluri muzicale care pot fi descărcate gratuit în telefon sau în computer. „Până şi în Marea Britanie, unde a fost lansat serviciul, clienţii au fost surprinşi plăcut de faptul că toată muzica se poate descărca gratis; nu există nici un cost suplimentar. Eu cred nu doar că va fi un succes, ci va crea dependenţă“, este de părere şeful regional al Nokia.

Negocieri cu reprezentanții caselor de discuri

Lansarea acestui serviciu în România depinde de negocierile cu reprezentanţele locale ale caselor de discuri, dar dacă lucrurile vor decurge conform planurilor Nokia, serviciul ar putea fi prezent pe piaţa românească către sfârşitul anului.

Reprezentantul Nokia adaugă că, pentru a-şi menţine notorietatea în rândul consumatorilor şi pentru a-şi spori prezenţa, strategia companiei prevede lansarea de magazine reprezentative în locaţii-cheie din marile oraşe din lume, şi acest lucru se va întâmpla şi în România.

Mesageria electronică pe mobil devine produs de masă

Ovi Store, un magazin virtual de aplicaţii şi servicii va fi lansat în mai, urmând să fie adaptat şi localizat pentru fiecare piaţă în parte. Bazat pe standarde deschise şi pe platforma de operare Symbian, magazinul va fi alimentat de dezvoltatori de aplicaţii parteneri ai Nokia sau independenţi. „Fiindcă platforma publish.ovi.com a fost deschisă doar de zece zile, nu am verificat încă exact cifrele, dar, la nivel general, avem între 3,5 şi 4 milioane de dezvoltatori de aplicaţii, atât cei cu care colaborăm prin Forum Nokia, cât şi dezvoltatori terţi, iar o parte foarte mare dintre aceştia sunt din Europa Centrală şi de Est“, afirmă Kolimar. „Prin urmare, sunt sigur că există deja aplicaţii scrise chiar şi de către dezvoltatori din România. Deci, există o adevărată oportunitate de business pentru dezvoltatorii locali, dacă vor colabora cu noi scriind aplicaţii pentru Ovi Store“. Sistemul de operare Symbian a devenit din ce în ce mai mult orientat către clienţii individuali, iar Nokia a pierdut cotă pe segmentul de business în favoarea BlackBerry sau Windows Mobile. Cum reacţionează Nokia?

„Cred că cel mai bun exemplu este noua noastră platformă Email, care, de fapt, este chiar preocuparea noastră numărul unu în prima jumătate a lui 2009. La aceasta se adaugă serviciile de navigaţie pe care le promovăm deja, alături de jocuri şi muzică“, precizează directorul regional al producătorului. Potrivit acestuia, strategia companiei este să răspândească folosirea platformei de email şi în rândul altor segmente de consumatori, nu doar al clienţilor business.

„Prin urmare, noul client de email nu va fi prezent doar în telefoanele mobile bazate pe platforma Symbian Series 60, ci, începând de la finele acestui semestru, sau începutul celui de-al doilea, vom implementa această soluţie de email şi în telefoanele bazate pe Series 40, adresate mass-market. Strategia noastră este să oferim servicii de mesagerie electronică chiar şi în ţările în curs de dezvoltare, unde consumatorii nu au servicii fixe de acces la mesagerie şi unde ne aşteptăm ca prima adresă de email a consumatorilor să fie accesată de pe mobil“, încheie Jan Kolimar.