În prezent, Gina Pistol este acasă, în concediu de maternitate, având mare grijă de fiica ei, Josephine, iar partenerul ei, Smiley, continuă să apară pe micile ecrane.

Fiind obișnuită cu lumina reflectoarelor, situația actuală îi provoacă stări negative. De altfel, vedeta a spus că are dureri de cap, alergii de la stres, momente de oboseală și stări de tristețe, potrivit showblitz.ro.

Amintim faptul că Gina Pistol a fost înlocuită de Irina Fodor la Asia Express, anul trecut, dar speră să își reia rolul de prezentatoare TV după concediul de maternitate.

Potrivit sursei citate, Antena 1 a dorit să o revadă pe frumoasa blondă în noul proiect denumit „America Express”, însă Smiley s-a opus ferm pentru ca fiica sa să nu rămână singură. Astfel că Irina Fodor a fost aleasă să prezinte emisiunea respectivă.

Gina Pistol ar fi trebuit să plece trei luni în America, mai exact în Mexic, Guatemala și Columbia, însă a refuzat oferta propusă, rămânând doar cu „Chefi la Cuțite”.

Amintim faptul că, recent, Irina Fodor a fost înlocuită de la emisiunea TV pe care o prezenta la Antena 1. Ea și Ștefan Bănică au moderat show-ul TV „Dancing on ice: Vis în doi”, însă potrivit Cancan, emisiunea TV nu a avut succesul la care producătorii s-ar fi așteptat.

Gina Pistol i-a luat locul Irinei Fodor

Totodată, show-ul culinar „Chefi fără limite”, unde tot Irina Fodor este prezentatoare TV ar fi fost și el un eșec, spune sursa citată, făcând referire la audiență. În acest sens, Antena 1 a decis să facă câteva schimbări drastice și să aleagă o altă prezentatoare TV.

Concret, Irina Fodor a fost înlocuită de către Gina Pistol. Filmări au început deja, deși finalul sezonului trecut a avut-o gazdă pe Irina Fodor.

Irina Fodor, despre imaginile cu ea și Ștefan Bănică

„Așadar, dacă nu m-a sunat nimeni până acum să mă întrebe cum au stat lucrurile de fapt, fidelă principiilor, am hotărât să arăt eu care este adevărul, ca să nu mai existe discuții aberante și inutile. Întâlnirea despre care s-a scris în diferite moduri a fost, de fapt, o ședință legată de proiectul live pe care îl prezentăm.

Lucrurile au fost scoase din context, persoane prezente la fața locului au fost evitate în fotografii și așa s-a creat o știre falsă. Sunt absolut convinsă că există imagini și cu ceilalți colegi care au venit la întâlnire sau cu Lavinia, care a coborât o dată cu Ștefan din mașina lor, dar nu ar mai fi existat nici un interes pentru articol dacă le-ar fi arătat și pe acelea.

Asta e tot ce am de spus și ce aș fi spus de la început, dacă mă întreba cineva, măcar cei care au preluat informația cu copy-paste de la sursa initială, care sigur are toate fotografiile, dar nu vrea să le publice, pentru că nu ar mai fi nimic “spectaculos/scandalos” în așa-zisa lor “paparazzeală a anului”. Vă mulțumesc frumos! Numai bine tuturor!”, a scris Irina Fodor pe contul său de Instagram.