Ion Țiriac, anunț fabulos despre o super afacere din România. „Suntem singurii în Europa care avem așa ceva”
Ion Țiriac în vârstă de 81 de ani rulează mai multe afaceri, însă de una singură este foarte mândru. După ce a comentat deciziile Simonei Halep de a se retrage atât de la Wimbledon, cât și de la Jocurile Olimpice, din cauza accidentării, miliardarul a vorbit și despre afacerea care îl încântă cel mai mult.
Ion Țiriac este foarte mândru de patinoarul său construit în Otopeni. Într-un interviu acordat pentru Digi Sport, omul de afaecri susține că talente noi încep deja să ia naștere în cadrul patinoarului.
Totodată, el a subliniat faptul că patinoarul din Otopeni este o oază pentru România, care este singura țară cu o astfel de investiție. Potrivit omului de afaceri, există 10 echipe de copii care încep să evolueze treptat.
Un exemplu dat de Țiriac este Budapesta.
”Avem echipa Simonei Halep, dar și alte echipe de copile, vreo 6-7-8-10 echipe, suntem singurii în Europa care avem așa ceva. Acest patinoar este o oază sau un stup. În deșertul ăsta din România, oaza noastră se întine de aici până la Brașov și de aici până la Marea Neagră. Budapesta, spre exemplu, are 22 de patinoare”, a spus Ion Țiriac, pentru sursa citată.
Ion Țiriac, mândru de afacerea sa
În același timp, Ion Țiriac a mai spus și până la ce vârstă sunt pregătiți copiii la patinoarul său. Mai exact, potrivit miliardarului, nu există limită de intrare și nici nu se percep taxe pentru părinți.
Unii copii sunt pregătiți până la 4 ani, iar în total vin sute de copii, niciunul fiind dat afară. El a adăugat că există și sponsori care susțin patinoarul pentru a putea duce activitatea mai departe.
”În această oază, avem sute și sute de copii care se prezintă și pe care-i pregătim până la 4 ani. ‘Bătrânii’ de 10-12 ani sunt deja juniori, au deja cinci ani de antrenamete se bat cu cei din Ardeal. Vin 300-400 de copii la selecții iar noi nu dăm afară pe niciunul!
Cu ajutorul sponsorilor, care contribuie până la acel milion de euro care costă patinoarul pe un an, ducem activitatea mai departe. E fosrte simplu. Până acum am avut mii și mii de copii în acest lăcaș, care a costat 3,5 milioane de euro. Este un exemplu”, a mai spus Țiriac, la Digi Sport.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




