Investitorii de retail din Statele Unite ale Americii au înregistrat creşteri uriaşe în timpul pandemiei de coronavirus, pariind pe acţiuni din industria tech, precum producătorul de cipuri AMD şi producătorul de maşini electrice Nio.

Însă, investitorii americani se confruntă cu pierderi masive din cauza selloff-ului provocat de majorarea ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală şi de războiul din Ucraina.

În prezent, Morgan Stanley, o importantă bancă de investiții din SUA, estimează că majoritatea investitorilor amatori se află în acelaşi punct ca în ianuarie 2020, pierzând aproape toţi banii pe care i-au făcut în ultimii doi ani, relatează Business Insider.

Apple, ADM și Tesla au fost cele mai populare acțiuni în 2021

Potrivit sursei citate, milioane de cetățeni americani au investit activ în pieţele de acţiuni în timpul pandemiei de coronavirus întrucât, existând restricțiile sanitare împotriva COVID-19, nu mai avea multe opţiuni prin intermediul cărora și-ar fi putut cheltui banii.

În SUA, majoritatea investitorilor au fost atrași de companii tech de tip „growth” şi de aşa-numitele meme stocks. De exemplu, Apple, AMD, Nio, Tesla şi lanţul de cinematografe AMC au fost printre cele mai populare acţiuni din 2021.

În ianuarie 2022, GameStop, lanţul de magazine de jocuri video ce a stat la baza investițiilor în meme stocks, a scăzut cu 70% prin raport cu maximul din ianuarie 2021.

În prima parte a lui 2021 și în 2022, acţiunile tech au avut evoluţii bune întrucât guvernele şi băncile centrale au investit bani în economie, împingând investitorii către zonele speculative ale pieţei americane.

Acțiunile Tesla s-au depreciat cu 34% în 2022, comparativ cu 2021

Însă decizia finală a Rezervei Federale (Fed – Banca Centrală Americană) de a majora dobânda de referinţă a dus la sfârşitul perioadei „easy-money”, cauzând o scădere majoră a acţiunilor tech şi meme stocks.

De exemplu, Nio a scăzut cu circa 74% faţă de maximul atins în iunie 2021, iar acţiunile AMD şi Tesla s-au depreciat cu 45%, respectiv cu 34% comparativ cu maximul din noiembrie 2021. De asemenea, indicele Nasdaq 100 a coborât cu 25%.

În 2022, investitorii americani de retail au cumpărat acţiuni în valoare de 14 miliarde de dolari americani în aprilie, fiind al doilea cel mai scăzut nivel de la sfârşitul lui 2020 încoace, a explicat Morgan Stanley.