Învățați să gândiți liber!

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active, iar ministrul Economiei, Costin Borc, se aşteaptă ca, până la finele anului, compania să aibă o ofertă angajantă, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

E gălăgie mare! Politicienii și-au scos de la păstrare vocabularul de birjar și îl folosesc la ore de maximă audiență de la înălțimea tribunelor pe care le ocupă vremelnic. Plătim taxe mai multe și mai mari decât oricând și nici măcar nu ne mai doare, fiindcă am început să ne obișnuim. Minciuna și furtul sunt parte din cotidian, par un dat al românilor care au ales – de frică, neputință sau, uneori, din patriotism – să rămână acasă. Parcă nu se potrivește imaginea aceasta cu ceea ce ne-am dori acum, când liniștea sărbătorilor de Paște ar trebui să ne lumineze un pic viața grea. Ce ne lipsește ca să trăim bine?

O poveste din adolescență mi-a săpat șanț adânc în scoarța cerebrală. Aveam 14 ani, când tatăl meu a avut șansa (pe vremea aceea era o ocazie care li se oferea unui număr extrem de mic de oameni) să călătorească peste Ocean, în Canada și Statele Unite. Câteva luni și le-a petrecut pe Tărâmul Făgăduinței, între luminile colorate și zgârie-norii capitaliști. A băut Coca-Cola oricând și-a dorit și a mâncat pizza, cumpărată semipreparată și apoi gătită în timp-record la cuptorul de acasă. A făcut zapping printre zecile de canale TV la orice oră a zilei și-a dorit și a ascultat muzică de toate felurile la radio. Și-a cumpărat blugi și a mestecat gumă, a înotat în Atlantic și a căscat gura la vâltoarea Niagarei. A respirat, a gustat și a pipăit libertatea. Adică ceva ce pentru un român al anilor ‘80 era doar un univers paralel, a cărei existență părea desprinsă mai degrabă dintr-un roman SF decât din realitate. Apoi s-a întors acasă, în cenușiul și lipsurile unui București cu cozi interminabile în așteptarea cărnii la măcelarie și creveți vietnamezi la cutie înșirați pe toate rafturile magazinelor alimentare în care nu se găsea mai nimic altceva. Un șoc! Nu Occidentul cu toate posibilitățile lui i-a fost marea revelație. Ci întoarcerea acasă. Bucuria de a trăi pentru scurt timp altfel, mult mai bine, a fost răpită încet-încet de cenușiul cotidian. Și timp de câteva luni a refuzat să iasă din casă pentru altceva decât pentru drumul până la serviciu, probabil în încercarea de a trăi cât îi mai dădea voie memoria în propriile sale amintiri capitaliste. „Atât de puțin ne-ar lipsi ca să putem și noi să trăim bine!“, obișnuia să spună. Nu explica niciodată în ce ar consta puținul acesta, securiștii spionau tot, aveau ochi la geamurile vecinilor și urechi lipite de borcanele sprijinte de pereții apartamentelor noastre. Iar frica ne ținea pe toți încolonați, disciplinați, incapabili să ne vedem pe noi înșine ca pe niște vite puse la jug. S-a înșelat tatăl meu. Puținul acela care ne despărțea de viața Occidentului de atunci nu am reușit să-l realizăm pe de-a-ntregul nici în peste 20 de ani de libertate. Dar ceva tot s-a schimbat. Să ne bucurăm pentru asta și să înțelegem că azi o ducem mai bine decât oricând altcândva, cel puțin în ultimii 40 – 50 de ani. Iar asta se datorează numai și numai libertății. Să lăsăm politicienii să se certe între ei. Gâlceava lor se poartă în numele interesului personal în 99% dintre cazuri. Nu e cazul să facem pasiuni pentru niciunul dintre cei ajunși la putere. Dar să nu uităm niciodată să ne păzim propria libertate! E singura noastră șansă de a trăi bine în propria țară.

Claudiu ȘERBAN,
director editorial Capital