Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a avut-o în judeţul Bistriţa-Năsăud, că aşteaptă să fie pusă în aplicare, începând din luna septembrie, o lege care permite vânarea cormoranilor. Ministrul spune că aceste păsări au ajuns să mănânce „mai mult peşte decât românii”, iar la nivel european ajunge să consume zilnic tone de pește.

Petre Daea spune că acești cormorani mănâncă mai mult pește decât românii

„În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. De ce acest lucru? Pentru că măsuri de-acestea, de reglaj al ecosistemului, nu au fost tardive, măsurile acestea au fost lăsate la voia întâmplării (…). Nu cred că România trebuie privită ca o grădină zoologică, România trebuie privită într-un context general, economic, social şi de mediu, în aşa fel încât să putem realiza în ţară ce ne trebuie şi ca obiective statale pe care trebuie să le urmărim. (…) Da, trebuie să se acţioneze. Ca soluţie privind reducerea efectivului, este una singură. (…) Au sarcina să îi împuşte, la vânătoare, este lege prevăzută”, a spus Petre Daea sâmbătă, 30 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.

Cormoranii fac probleme în toată Uniunea Europeană

De asemenea, Daea a adăugat că, potrivit unor date comunicate zilele trecute de Bruxelles, cormoranii ar consuma zilnic, la nivelul întregii Uniuni Europene, aproximativ o mie de tone de peşte, situaţie pe care a apreciat-o drept „alarmantă”. Mai mult, acesta a precizat că efectivul de cormorani din România s-ar ridica la peste 120.000 de exemplare, cu mult mai mare decât cel oficial.

Legea intră în vigoare în septembrie

În acelaşi timp, Petre Daea consideră că perioada de vânare a cormoranului, stabilită prin lege de la începutul lunii septembrie până la finele lunii februarie din anul următor, ar putea fi extinsă, având în vedere că nu s-a intervenit în timpul pandemiei.

Daea este cunoscut pentru „războiul” său împotriva comoranilor încă din timpul guvernelor lui Liviu Dragnea. În 2019, într-un discurs bizar în Parlamentul European, Daea spunea despre cormorani că „fac baie în piscină”, o formulare plastică a faptului că s-au înmulțit vertiginos. Daea a continuat și în țară campania împotriva cormoranilor, afirmând că ”românii mănâncă mai puțin pește decât cormoranii”.