INS: Economia României a crescut în trimestrul 2. Cum a evoluat rata inflaţiei
SURSA FOTO: Dreamstime
Economia României a crescut în trimestrul 2! Institutul Național de Statistică (INS) a informat, joi, că, în trimestrul doi din 2023, economia națională a crescut cu 1%, comparativ cu trimestrul doi din 2022, iar rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,8% în septembrie 2023.
Economia României a crescut în trimestrul 2 din 2023! Majorare cu 1%, comparativ cu T2 2022
Economia României a crescut în trimestrul 2! Cum s-a schimbat economia națională, până acum? Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în T2 2023, Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere de 1% pe seria brută şi de 2,6% pe seria ajustată sezonier, faţă de T2 2022. Raportat la T1 2023, PIB României a fost în termeni reali mai mare cu 1,7%.
În S1 2023, PIB a crescut, comparativ cu SI 2022, cu 1,7% pe seria brută şi cu 1,9% pe seria ajustată sezonier. PIB – date ajustate sezonier – estimat pentru T2 2023, a fost de 395,975 miliarde lei preţuri curente. În creştere – în termeni reali – cu 1,7%, faţă de T1 2023 şi cu 2,6% faţă de T2 2022.
PIB, estimat pentru primele şase luni ale anului în curs, a fost de 784,592 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,9% faţă de S1 2022.
Pe serie brută, PIB estimat pentru T2 2023 a fost de 377,209 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1% faţă de T2 2022. PIB, estimat pentru S1 2023, a fost de 695,766 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,7% faţă de S1 2022.
„Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2023, dinamica PIB a scăzut cu -0,1 puncte procentuale (de la 101,1% la 101,0%) şi valoarea adăugată brută cu -0,1 puncte procentuale (de la 101,0% la 100,9%); volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,1 puncte procentuale), precum şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,2 puncte procentuale).
Modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la 0,0% la +1,6% şi variaţia stocurilor de la -4,0% la -3,9%”, a transmis, joi, sursa citată anterior.
În septembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,8%
Potrivit sursei citate anterior, în septembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,8%, de la 9,4%, cât era în august 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 10,36%, cele nealimentare cu 6,68%, iar serviciile cu 12,10%. În septembrie 2023, comparativ cu august 2023, rata inflaţiei a fost 0,79%. În primele nouă luni ale acestui an, rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,6%.
Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022) este 5,7%. Rata anuală a inflaţiei (septembrie 2023, comparativ cu septembrie 2022) este 8,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023), faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) este 12,6%.
„Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,82%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,2%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) determinată pe baza IAPC este 11,4%”, a informat sursa citată anterior.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





