Pe 25 iulie 2019, la ora 17.00, după șase ore de la apelurile la 112 ale Alexandrei Măceșanu, șeful operativ al IPJ Olt Nicolae Alexe l-a sunat pe Remus Rădoi, zis și ”Codiță”, liderul uneia dintre cele două grupări care domină prin forță brută, contracte cu statul și informații județul Olt.

Poliția Olt era în legătură cu STS, cu DIICOT, cu DOS, dar mai puternică a fost relația privată dintre șeful adjunct al IPJ local și unul dintre cei mai redutabili oameni din zonă. Alexe a încercat să afle infromații de la liderul clanului ”Codiță” pentru a-i da de urmă Alexandrei, informează libertatea.ro.

În schimb, ”Codiță” l-a trimis pe polițist pe piste false, care i-au făcut pe căutători să piardă foarte mult timp, iar încercările de a o găsi pe victima monstrului din Caracal au fost sortite din start eșecului. Gruparea Rădoi a trimis poliția la două adrese ale grupării rivale Oacă, mai scrie sursa citată.

Printr-un mesaj pe Whats App, ”Codiță” a pus poliția pe capul clanului rival, în condițiile în care fiecare minut conta. În același timp, clanul Oacă cunoștea și el toate mișcările poliției, fiind prieten cu șefii poliției din Caracal: Mirea și Humă, ambii implicați în căutarea Alexandrei.

Remus Rădoi ”Codiță” este șeful unei rețele uriașe și unul dintre cei mai temuți oameni din județ. El a fost condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie. ”Nu i-am răspuns, că eram ocupat”, povestește, liniștit, Remus Rădoi. Când și-a făcut timp, Rădoi l-a sunat el înapoi pe comisarul șef și a aflat de la el că poliția caută o fată răpită.

Rădoi este acum proprietar al mai multor firme de pază cu o sumedenie de instituții de stat. El a fost cooptat, împreună cu oamenii lui, în baza unei complicități private și fără nici o formă legală, în operațiunea de salvare a vieții unei fete minore.

Alexe, fost ofițer la DIICOT, ”unde mai făcusem dosare împreună”, după cu mărturisește senin Rădoi, potrivit sursei citate, a ajuns din aprilie șeful executiv al poliției județene și îi dă apropiatului său informații vitale la prima mare operațiune pe care o coordonează.

Sursa: Libertatea.ro
Sursa: Libertatea.ro

 

 

 

Te-ar putea interesa și: