Liviu Dragnea ar fi unul dintre motivele pentru care nora sa nu ar mai fi chiar în relații foarte bune cu fiul fostului mare lider al PSD. De altfel, zilele trecute în presă a apărut informația că Gina, cea care și-a unit destinul cu Valentin Dragnea, ar fi extrem de apropiată de un alt bărbat.

Acum, ziariștii au încercat să afle și care ar fi fost motivul scandalurilor din cuplul Gina-Valentin. Banii ar sta la baza relației tensionate dintre fiul și nora lui Dragnea.

În urmă cu ceva vreme, mai exact în clipa în care ar fi pierdut din influența politică, fostul mare lider al PSD i-ar fi chemat la o discuție serioasă și le-a pus în vedere că e momentul să ia o pauză de la traiul specific sintagmei dolce far niente, iar cheltuielile necugetate trebuie să înceteze. Astfel, Liviu Dragnea a precizat e momentul ca fiul și nora să aibă setată o rație fixă de cheltuieli lunare.

Suma stabilită de fostul lider PSD pentru fiul său

Suma stabilită de Liviu Dragnea pentru cuplul format din Valentin și Gina se ridică „doar” la 25.000 de euro pe lună, a arătat sursa citată. Jurnaliștii au susținut că pentru nora lui Dragnea, această sumă a fost percepută drept o insultă.

„Ginei nu i-a picat deloc bine vestea că suma pe care odată o cheltuia la o singură sesiune de shopping, va trebui să o gestioneze astfel încât să-i ajungă o lună întreagă! Astfel, de când daddy a „închis” robinetul cu bani, limitând cheltuielile lunare ale cuplului, sursele CanCan arată că Valentin și-ar petrece timpul mai mult la locuința familiei din Alexandria.

Cine este bărbatul cu care nora lui Dragnea ar fi început o relație

În timpul acesta, Gina ar fi început o relație cu „Goe”, pseudonim dat fiului unui milionar care a făcut avere din afaceri cu retrocedările prin ANRP.

„Goe ar fi folosit banii familiei pentru a aduna o colecție impresionantă de bolizi de lux. Dar, cel mai important, tatăl lui „Goe”, spre deosebire de Liviu Dragnea, nu i-a impus încă o rație lunară fiului. Astfel că, la brațul lui Goe, Gina Dragnea a fost surprinsă veselă și…cochetă”, a mai susținut sursa menționată.

În plus, potrivit ultimelor date, bărbatul alături de care nora lui Dragnea a fost surprinsă tot mai des în ultima vreme nu este un străin, ci un apropiat al familiei.