Ies la iveală noi informaţii referitoare la copiii şi tinerii care au fost infectaţi cu noul coronavirus!

Care sunt diferenţele între copii şi adulţi atunci când vine vorba despre protecţia oferită de trecerea prin boală?

Astfel, potrivit unui studiu realizat în Israel, copiii care au trecut prin boală au un nivel mai scăzut de anticorpi la patru luni de la vindecare, faţă de adulți.

Studiul a fost realizat de către specialiștii de la spitalul Shaare Zedek din Ierusalim, care au monitorizat peste 1.110 de copii şi tineri, cu vârste de sub 18 ani, între octombrie 2020 şi ianuarie 2021, relatează Aleph News.

O treime dintre cei care și-au făcut un test de anticorpi la trei săptămâni după infectarea cu SARS-CoV-2, aproape că nu erau protejați sau aveau un nivel foarte scăzut de anticorpi, au observat specialiştii israelieni în cadrul acestui studiu.

Nivelul maxim de anticorpi a fost atins la trei luni după momentul diagnosticării. Totuşi, s-a constatat că acest nivel scade apoi după patru luni.

Aşadar, copiii ar avea un răspuns imun mai slab pe termen lung în fața COVID-19 comparativ cu adulții, indică studiul realizat în Israel.

Nu se justifică închiderea şcolilor în Israel, potrivit studiului citat

Din datele studiului reiese că nu se justifică închiderea şcolilor, pentru că deschiderea lor nu a crescut rata de infectare din Ierusalim. Autorii cercetării estimează că aproape o treime dintre copiii din capitala Israelului au fost deja infectați cu SARS-CoV-2. Ei au fost întrebați de unde cred că au luat virusul și doar 10% cred că s-au infectat în cadrul școlii.

Nu este singurul studiu care arată că școlile sunt un mediu sigur. Și un studiu făcut de CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) în Statele Unite ale Americii a constatat că rata de infectare este mică în școli, dacă se respectă toate măsurile de protecție.

Sursă foto: Dreamstime