Klaus Iohannis: Am convingerea 100% că România va deveni parte a Spaţiului Schengen în 2023

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 20 decembrie 2022, la Caracal (județul Olt), declarații de presă comune cu președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, în cadrul vizitei sale la Batalionul 1 Instrucție Olt, a anunțat Administrația Prezidențială.

În timpul conferinței de presă, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă România va primi un vot pozitiv la Consiliul JAI din martie 2023.

La această întrebare, șeful statului a spus că este ferm convins că țara noastră va deveni stat membru al Spaţiului Schengen în noul an, amintind, totodată, că nu a numit o dată exactă la care se va discuta intrarea în zona de liberă circulație din Europa.

„În ce priveşte Schengen, eu am convingerea 100% că România va deveni parte a Spaţiului Schengen, însă v-aş ruga să nu ne legăm neapărat de o anumită dată. Acelaşi lucru l-am spus şi când se vehicula ca data 8 decembrie. (…)

Pentru mine rămâne obiectiv de mare importanţă intrarea în Schengen. La acest moment nu cred că putem să ne legăm de o dată speranţa, februarie, martie şi speranţa mea e ca în anul 2023, România să intre în Schengen cu drepturi depline.

Nu o anumită dată când se discută este miza, ci intrarea în Schengen e miza. Sigur Consiliul JAI din martie ar fi un prilej bun să se discute acest lucru.

În momentul în care cele două chestiuni care încă nu sunt lămurite, votul Austriei, respectiv votul mixt al Olandei sunt lămurite, cu siguranţa Consiliul JAI va fi convocat şi sunt optimist la un vot pozitiv”, a declarat, marți, Klaus Iohannis.

Portugalia susține aderarea României la Spațiul Schengen

La rândul său, Marcelo Rebelo de Sousa a reamintit că Portugalia susține aderarea României la zona de liberă circulație din Europa.

Portugalia întotdeauna a fost este şi va fi de partea României cât priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Aceasta e o poziţie nu doar naţională, ci şi europeană a Portugaliei în UE.

Portugalia consideră că pentru UE e important să revizuiască poziţia adoptată recent şi să o facă cât mai curând cu putinţă. Solidaritatea europeană nu poate fi una parţială sau unilaterală, trebuie să fie o solidaritate globală.

Şi înseamnă să evităm probleme suplimentare faţă de cele pe care le avem cu toţii în Europa şi în lume”, a transmis, marți, Marcelo Rebelo de Sousa.