‘Vom face duminică prima citire a scenariului pentru primele trei episoade, o a doua citire luni, apoi vom începe repetiţiile şi după aceea filmările’, a spus actorul care joacă rolul lui Davos Seaworth la convenţia din New York.

Actorul le-a spus fanilor adunaţi la convenţie că a primit toate cele şase scenarii pentru ultimul sezon al serialului produs de David Benioff şi David Weiss. Cunningham, care apare şi în serialul ‘Philip K. Dick’s Electric Dreams’ al Amazon, a spus, în glumă, că de obicei nu are probleme cu tehnologia dar că există un proces de verificare atât de minuţios asupra scenariilor bine păzite, încât nu a apucat să se uite la ele.

Deşi HBO a avut de suferit din cauza piratării mai multor episoade ale ‘Game of Thrones’ în acest sezon, show-ul a avut cea mai mare audienţă pentru cel de al şaptelea sezon al său.

Pe lângă Liam Cunningham, din distribuţia ‘Game of Thrones’ mai fac parte Peter Dinklage, Nikolaj Coster-Waldau, Lena Headey, Emilia Clarke sau Kit Harrington.AGERPRES