În 2021, 57,4% din populaţie avea locuinţele conectate la sistemele de canalizare, potrivit INS
Sursă: Dreamstime
În 2021, populaţia conectată la sistemele de canalizare a reprezentat 57,4% din populaţia rezidentă din România, iar populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 56,2% din populaţia din țară, potrivit INS (Institutul Naţional de Statistică).
Populația conectată la sistemele de canalizare şi epurare a apelor uzate în 2021
În 2021, un număr de 11.012.187 de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, fiind cu 217.917 de persoane mai mult decât în 2020.
În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.792.650 persoane, reprezentând 56,2% din populaţia rezidentă a ţării, cu 252.262 persoane mai mult decât în anul 2020.
Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (90,3%), urmată de regiunea Centru (69,8%) și Vest (64,0%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (39,0%), Sud-Muntenia (40,1%) și Sud-Vest Oltenia (44,4%).

În anul 2021, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.714.592 persoane, reprezentând 94,3% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.297.595 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 14,6% din populația rezidentă rurală a României.

Populația conectată la sistemele de canalizare şi epurare a apelor uzate în 2020
În 2020, un număr de 10.794.270 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 55,8% din populaţia rezidentă a României, cu 279.346 persoane mai mult decât în 2019.
În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.540.388 persoane, reprezentând 54,5% din populaţia rezidentă a ţării, cu 276.086 persoane mai mult decât în anul 2019.
Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).
În 2020, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.636.282 persoane, reprezentând 92,2% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.157.988 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 13,1% din populația rezidentă rurală a României, potrivit INS (Institutul Naţional de Statistică).
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





