Ilie Bolojan, mesaj ferm la 150 de ani de la înfiinţarea PNL

În discursul său, Bolojan a subliniat importanța moștenirii lăsate de familia Brătianu în istoria României, evidențiind rolul lor esențial în transformarea țării dintr-un principat vasal într-un regat unificat. El a menționat că acești lideri au fost consilieri de încredere ai regelui Independenței și ai regelui Reîntregirii, având un impact major în momentele critice ale istoriei naționale.

„Când venim aici, suntem aproape de spiritul Brătienilor, oameni care au făcut lucruri importante pentru ţara noastră. Gândiţi-vă că într-o jumătate de secol am trecut de la un principat vasal la un regat care reunea pe toţi românii. Şi aceşti oameni au fost consilierii şi oamenii de încredere ai regelui Independenţei şi apoi ai regelui Reîntregirii. Şi au avut un rol major în situaţii critice în ceea ce a însemnat istoria României”, a declarat el.

Bolojan a îndemnat actualii membri ai PNL să urmeze exemplul înaintașilor și să acționeze în interesul țării: „Pentru noi, pentru cei de astăzi, vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor și în anii următori vom confirma că va rămâne o istorie frumoasă. Cei care suntem de față avem datoria să continuăm aceste lucruri, în serviciul țării noastre”

Evenimentul de la Vila Florica a fost marcat de un apel la acțiune și responsabilitate, reflectând dorința de a onora trecutul prin fapte concrete în prezent și viitor.

Nicușor îl vrea premier pe Bolojan

Nicușor Dan a fost întrebat cum intenționează să abordeze Partidul Social Democrat, având în vedere că mai mulți membri ai acestuia și-au exprimat dorința de a trece în opoziție, Nicușor Dan a afirmat că oamenii politici au responsabilitatea de a contribui la soluționarea problemelor societății.

El a insistat asupra faptului că actualul context fiscal dificil impune implicare activă din partea tuturor formațiunilor politice, și nu retragerea din responsabilitate.

„Da, dar bineînţeles că sunt patru partide la masă, plus minorităţile şi o să fie o discuţie”, a spus el.

Nicuşor Dan a exclus ideea că există doar două variante – un premier PSD sau un guvern minoritar cu PSD în opoziție – și a subliniat că opțiunile sunt mai numeroase.

„Eu cred că noi, oamenii politici, suntem aici ca să servim societatea, cred că asta pretindem, asta trebuie să fim. În momentul acesta, societatea are o dificultate fiscală şi atunci responsabilitatea, în opinia mea, a fiecăruia dintre noi, trebuie să fie să ne angajăm, nu să dezertăm, să ne angajăm ca să rezolvăm această problemă pe care societatea o are, ăsta este rolul politicii”, a mai spus Nicușor Dan.

Obiectivul său: Un Guvern stabil

Obiectivul său principal rămâne formarea unui guvern stabil, care să beneficieze de o majoritate parlamentară solidă.

În opinia sa, un guvern cu susținere parlamentară consistentă va contribui la consolidarea încrederii investitorilor și la scăderea costurilor de împrumut pentru România.

„Eu îmi doresc foarte mult un guvern care să fie stabil şi nu că îmi doresc eu, este şi din nou o chestiune economică. În momentul în care proiectezi stabilitate, ratele dobânzilor la care România e obligată să se împrumute vor fi mai mici, investitorii vor avea o mai mare intenţie, stabilitate de a veni în România, pentru că nu vor avea temerea că guvernul minoritar poate să cadă peste patru luni sau peste opt luni. De aceea cred că este important să avem un guvern cu majoritate în Parlament. Şi, din nou, cred că e un gest de responsabilitate pentru toate să dorească să scoată România din situaţia asta”, a conchis el.